O poveste Slow Food, pentru că este o abordare inepuizabilă. De când nu aţi mai râşnit cafea? Corect, ce înseamnă a râşni? Astăzi avem la dispoziţie cafenele, cafea la cutiuţe, cafea la automate, cafea solubilă. Dar nu CAFEA. Pentru mine, singura cafea de vis pe care o poţi bea este simpla şi inconfundabila cafea turcească pe care am căutat-o şi am regăsit-o de atâtea ori la Istanbul. Aş putea scrie mult despre lipsa cafelei în ultimii ani ai comunismului. Despre legendarul nechezol, substitutul de cafea pre-capitalist. Sau despre plăcerea fierberii zaţului de două ori, la noi, la biroul OPM-PM de la întreprinderea IPAC, înainte de 1989, mica noastră victorie asupra crizei. Ori despre procuratul prin relaţii al cafelei solubile, de la casele de comenzi, pentru consum sau pentru mica mită, marca Nescafe. Devenită prin substantivare "nes". Iar după 1989, în ultimii ani, revenirea la sofisticarea pre-comunistă. Perioadă în care au apărut domnii Florescu, micile cafenegeli şi cartea "Amintirile unei cafegiu". O carte de amintiri din care am aflat că >>>.