miercuri, 15 ianuarie 2014

Fructele şi legumele de la UE şi copii sănătoşi

Chiar este interesată administraţia centrală dacă copii sunt mai sănătoşi consumând mai multe vitamine din legume şi fructe proaspete? Credeţi că copii noştri consumă mai mult fructe şi legume, de la an la an, ca urmare a programului "Fructe în şcoli"?Ştiaţi că programul "Fructe în şcoli" beneficiază de măsuri de însoţire, adiacente, de sute de mii de euro, până la 1 milion. Măsuri care ar trebui să însemne, la nivel naţional, o campanie semnificativă referitoare la obiceiurile de consum de fructe şi legume proaspete? Ştiţi că sunt state membre UE care pun la dispoziţia copiilor fructe în funcţie de regiune, sezon, de la producători locali, sub formă de pireuri, sucuri, nu numai fructe brute? De ce un program generos, în 2 ani, s-a transformat într-o banalitate de program de livrare doar de mere, aşa cum arată Raportul de evaluare intermediară care spune că copii >>>

Peste 8.300 de vizualizări în Slideshare.net?

Nu ştiu dacă cifrele sunt corecte. Desigur, Slideshare.net, unde îmi public prezentările, îmi oferă ceva statistici, dar mă şi îndeamnă să urc planul de acces de la gratuit la pe bani. Totuşi? Peste 8.300 de vizualizări? Browse for more, cum s-ar spune...

Dăm grâu şi importăm patiserie, ce bucurie

Sursa: MADR
Puncte de vedere ascunse. Exportăm materii prime agroalimentare şi importăm produse alimentare finite şi ne bucurăm? De la triumful apologetic: ”Mă bucur că România păstrează un trend ascendent în ceea ce priveşte balanţa comercială cu produse agroalimentare şi că înregistrăm un excedent de 182,0 mil. euro pentru primele zece luni ale anului 2013, comparativ cu un deficit de 532,7 mil. euro în aceeaşi perioadă din anul 2012”, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Cealaltă faţetă, la finalul comunicatului de presă al MADR: "Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României. Astfel, în primele zece luni din 2013, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 58,1%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 81,1%"

Despre pământ, dl. Dacian Cioloş, comisar european ptr. agricultură şi dezvoltare rurală

Declarația comisarului european Dacian Ciolos referitoare la liberalizarea vanzarii terenurilor agricole, sursă Reprezentanţa Comisiei Europene în România (14 ianuarie 2014)


"Este putin probabil ca Ungaria sa materializeze in plan legislativ si cu atat mai mult in practica intentia declarata de un functionar de rang inferior de la Ambasada ungara de la Bucuresti. Inteleg ca Ministerul de Externe de la Budapesta a confirmat ca a fost vorba doar de o discutie si nu de o intentie propriu-zisa a statului ungar. >>>>>

Reţete consacrate cu font Algerian

MADR, antropologul nr. 1 al României. Care este situaţia noastră la nivel european, vedeţi şi citiţi în continuare. România are o singură schemă de calitate, cea privind produsele ecologice, şi aceea reglementată european. Ce urmăreşte statul român prin MADR, prin politica privind "reţetele consacrate"? De ce avem în piaţa alimentară o luptă între mărcile de produse alimentare ale multinaţionalelor din food şi mărcile private de produse alimentare ale multinaţionalelor din retail? Unde se găseşte, pe această vastă preerie a giganţilor, mica industrie alimentară, pe care cealaltă industrie alimentară, mare, românească, vrea să o distrugă? Da, desigur, nu am probe, ci doar

percepţii. Când am început să mă ocup de produsele tradiţionale nu ştiam ce este aceea o piaţă. O piaţă privată de producători autentici. Când am început să învăţ ce înseamnă un lanţ >>>>

marți, 14 ianuarie 2014

Cu doamnele, marimea conteaza....

"Size does matter: Say No to undersized fish! EU Sustainable fish". O campanie a EU care propune consumatorilor să fie ei cei care susţin pescuitul responsabil. Nu acceptaţi şi nu consumaţi peşti care nu au ajuns la maturitate. Aşa pot fi menţinute cotele de peşte o mai lungă perioadă de timp.

luni, 13 ianuarie 2014

Ioana Băsescu sau prilejul reflecției


Pot cumpăra sau nu străinii pământ în România? Da, dacă sunt persoană juridică română cu acționari străini. ZF are o analiză semnată de Gabriel Razi, în ediția din 20 noiembrie 2013. Ca de obicei, așa cum ne comportăm unii dintre noi, credem că fac și alții. Un pic de lipsă de curaj politic (să combați miturile false) și de ignoranță (lipsă de pricepere elementară), crează eroi politici......

Cum să falsificăm miere (este o glumă proastă)

(c) Gabriela Rapeanu, EDP
Câte feluri de falsificare a mierii sunt cunoscute (la români)!? Daţi pagina şi veţi afla. Doar o scurtă poveste, însă, pâna la "deznodământ". De câte ori aţi cumpărat miere, v-aţi întrebat, citind eticheta, cine garantează că este o miere curată? V-aţi întrebat dacă mierea, de la tarabă, lângă care este aşezat un carton scris cu marker "miere naturală", este chiar naturală? Sper că nu sunteţi persoane foarte sensibile şi ca atare nu vă feriţi de adevărurile incomode. >>>>

Lapte, Lactalis, dispar fabricile mari de lapte

(c) Ziarul Financiar 10 ianuarie 2014
Capitalism şi mondializare, nu? Se apropie zilele când nu vor mai exista fabrici de lactate aici în România? Un lanţ de producţie a fost rupt, cui vor mai vinde lapte văcarii ce dădeau producţie celor de la Lactalis? O ştire recentă, din Ziarul Financiar de vineri 10 ianuarie 2014, anunţă închiderea unor capacităţi de producţie şi relocarea lor probabilă, undeva. Cândva. O ştire pentru cei care se bucură când scriu sau vorbesc de multinaţionale, de lanţuri de retail. Dar uită să fie prezenţi în spaţiul public şi atunci când multinaţionalele ne părăsesc brusc. Nu era mai bine ca politica publică să încurajeze nişte lanţuri mai scurte de aprovizionare, să avem integrare locală? Este bine când avem integrare. Dacă multinaţionala stă pe aici, câteva decenii. Dacă stă doar un ciclu şi fuge, să nu ne îndrăgostim de ea. Şi să fim circumspecţi.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Cafea ca pe vremuri, o poveste scurta de simbata


O poveste Slow Food, pentru că este o abordare inepuizabilă. De când nu aţi mai râşnit cafea? Corect, ce înseamnă a râşni? Astăzi avem la dispoziţie cafenele, cafea la cutiuţe, cafea la automate, cafea solubilă. Dar nu CAFEA. Pentru mine, singura cafea de vis pe care o poţi bea este simpla şi inconfundabila cafea turcească pe care am căutat-o şi am regăsit-o de atâtea ori la Istanbul. Aş putea scrie mult despre lipsa cafelei în ultimii ani ai comunismului. Despre legendarul nechezol, substitutul de cafea pre-capitalist. Sau despre plăcerea fierberii zaţului de două ori, la noi, la biroul OPM-PM de la întreprinderea IPAC, înainte de 1989, mica noastră victorie asupra crizei. Ori despre procuratul prin relaţii al cafelei solubile, de la casele de comenzi, pentru consum sau pentru mica mită, marca Nescafe. Devenită prin substantivare "nes". Iar după 1989, în ultimii ani, revenirea la sofisticarea pre-comunistă. Perioadă în care au apărut domnii Florescu, micile cafenegeli şi cartea "Amintirile unei cafegiu". O carte de amintiri din care am aflat că >>>.

vineri, 10 ianuarie 2014

Nou de la Comisie: agricultura, publicarea noilor regulamente

Nu chiar atât de nou, pentru că au fost publicate la sfârşit de an 2013. De ce sunt importante? Pentru că este startul unui început în ce priveşte finanţările din Politica Agricolă Comună. Aşa cum am găsit amănunte anecdoctice sau nu, despre roşcove, voi mai reveni la voi cu altele. Despre roşcov şi roşcove, aici: LINK....Despre restul, mai departe >>>>

Sfatul #17 pentru biodiversitate, alegeți în 2014 cazare eco

Sfatul ar fi să vă petreceți concediul într-un hotel eco?! Da, se poate și avem soluții în România prin membrii Asociației pentru Eco-turism în România, cunoscută și ca AER. Biodiversitatea este un concept complex. Nimeni nu i-a găsit dimensiunea, forma sau determinat întinderea. Opusul biodiversității, dus la extrem, este să ne construim singuri o Arcă a lui Noe, adică să distrugem tot ce este viu pe pământ, animal și vegetal, până la reducerea la minima unicitate. Opusul acestei acțiuni ar fi să facem tot ce este posibil să nu afectăm biodiversitatea în mod voluntar…...

joi, 9 ianuarie 2014

Poti ignora agricultura familiala, dar nu o poti distruge


Ce au de-a face Slow Food, FAO şi DG AGRI-Comisia Europeană, cu agricultura familială? Cum spune Carlo Petrini, "Colaborarea dintre FAO și Slow Food provine din scopul nostru comun în promovarea bogăția tradițiilor gastronomice locale, în apărarea biodiversității alimente și în sprijinul micilor fermieri și producători." 

Gâtul înţepeneşte! Nu încercaţi cu iaurt!

Un caz aproape unic, cu un cap ţeapăn, de Gorgona, "înfipt" pe un corp hrănit cu iaurt. Este vorba tot de produse alimentare, în acest articol, despre iaurt. Dar şi despre online. Când costurile trebuie reduse iar ambasadorii de brand nu participă la şedinţe de fotografie, o măiestrie din Photoshop pare că poate rezolva un banner de reclamă. Ca în imaginea ataşată, dintr-o campanie online în derulare. Mai încercaţi, mai încercaţi! Sau este doar o iluzie optică? Ce spuneţi?

miercuri, 8 ianuarie 2014

Istorie cu AGROSTAR

Anul 2008, Piata Agrostar-MADR, Bdul Unirii
De data asta vă scriu despre sensurile unui eșec, back in history. Am descoperit în adâncurile arhivei mele, o prezentare (în ultima parte a articolului) realizată de noi, pentru o întâlnire cu Federația AGROSTAR, a Asociației Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. Ideea noastră era să cooperăm pentru a crea piețe alternative la The ARK, la Bursa Mărfurilor. Piețe tematice, de producători, care să fie de exemplu organizate pe sezoane, să conțină oferte numai ale producătorilor, să demonstreze susținerea pentru produse locale. Una dintre urmări? Federația AGROSTAR a încheiat în anul 2008 un parteneriat triumfal cu Primăria Municipiului București, pentru a deschide mai multe piețe, altele decât cele existente, unde urmau a se vinde legume și fructe la "preț de producător. Nimeni nu a crezut în asta. Rezultatul (nu este numai contribuția lor, dar și a noastră, și a altora, parțial)?….

Serviciile culinare de calitate, o provocare dificilă?

(c) Taverna la Kostas, pagina Facebook
  • Dacă aţi deschide un restaurant, un bufet-locantă cu de-ale mâncării, credeţi că ar trebui să lansaţi afacerea cu un anumit standard culinar pe care să îl şi menţineţi apoi ulterior? 
  • Cât timp aţi reuşi să faceţi asta ca să vă creaţi o clientelă şi să mergeţi mai departe cu acelaşi nivel de servicii? Iată un studiu de caz privind Kostas. 

marți, 7 ianuarie 2014

De-ale CAP - Roşcova, vesela...!!!


Primiţi cu roşcova??? Aaaa, mă rog, am greşit. Este vorba de roşcove şi mai exact de arborele roşcov. Deci, vă  faceţi fermieri de roşcove? UE a adoptat şi publicat noile Regulamente privind Politica Agricolă Comună. Inclusiv cel privind măsurile de piaţă. România ar putea plăti circa 120 euro pe hectar de plantaţie de roşcovi, până la maxim 1645 de ha. Este adevărat că ajutorul ar acoperi şi migdale, şi alune, şi nuci, şi fistic. Aici REGULAMENTUL (UE) NR. 1308/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole.

Dar ce este roşcovul? Conform Wikipedia: Acest arbore creşte, în medie, până la 10 metri înălțime dar uneori poate atinge chiar şi 15 metri. Coroana este semisferică susţinută de un trunchi solid acoperit de o scoarţă aspră de culoare brun-cenuşie care dezvoltă ramuri robuste. Frunzele penate de un verde închis au dimensiuni cuprinse între 10 și 20 de centimetri şi……..

luni, 6 ianuarie 2014

Ecoturism = pește și gastronomie?


Credeţi că în România, ecoturismul, destinațiile ecoturistice, trebuie să includă şi gastronomia? Noi credem de mai mulţi ani, aşa cum şi legea spune asta, că reţetele de mâncare sunt parte a patrimoniului imaterial, sunt parte a gastronomiei. Are un potenţial de valoare ce poate fi adăugată la ecoturism. Credem deci că destinația ecoturistică trebuie să includă și păstrarea gastronomie, a patrimoniului imaterial. În cadrul conferințelor "Recomandat de Ivan Patzaichin: Argumente pentru ecoturism în România", am prezentat un punct de vedere despre legătura dintre ecoturism și gastronomie. Și de ce ambele sunt importante pentru o dezvoltare durabilă. Proiectul Conferințelor despre ecoturism este un rezultat al cooperării dintre Asociația de Ecoturism din România și Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23. Să continuăm >>>

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Tricolor = patriotism, activism latent?


Azi vă propun ca temă drapelul tricolor al României. Îmi susţin demonstraţia cu imagini, ca deobicei, în partea a doua, după introducere. Un subiect mai degrabă, aşa cum l-am identificat eu, pentru antropologi, pentru sociologi. Plec de la premisa că, poate, sunteţi chiar dvs. dintre cei ce au simţit nevoia, în ultimul an, să arboreze steagul naţional, drapelul României (de ex. la maşină, la balcon, la mână, etc). De aceea nu o să împart sfera acestei discuţii în "noi" şi "ceilalţi". Este sâmbătâ 5 ianuarie 2014 şi privind de la fereastra apartamentului, am văzut din nou…..