joi, 15 martie 2012

Trăiască tradiția gastronomică maghiară ardeleană !


Să ne bucurăm că avem diversitate etnică, pentru că asta înseamnă și o gastronomie locală puternică. Să trecem la vorbe. Verificarea calităţii produselor se efectuează de către producător ! Ăsta nu este un slogan comunist, este sloganul industriei alimentare. Rămâne în sarcina dumneavoastră să credeți. Conceptul slow-food înseamnă prepararea hranei doar cu ingrediente naturale, realizate dupa rețete tradiționale. Găteala înseamnă bucătari, gospodine, gastronomi, experimentatori. Oameni care să susțină din dragoste și prin pricepere, bucătăria locală. Ce ne mai trebuie ? Ingrediente naturale adică fermieri care să livreze verdețuri proaspete, locale, legume autohtone, materii prime din plante și carne de la soiuri locale. Mirodenii și arome vin și ele aduse de departe, nu arome din substanțe artificiale. Și preparare pe baza unor rețete vechi, moștenite. Și toate mâncărurile minunate, puse pe masă la un loc, pentru prieteni, cu prietenii.

Apă, tot mai multă apă! Sau virșli și Pleșcoi ?

Verificarea calităţii produselor se efectuează de către producător, spune un ordin românesc. Succesul apei în produsele din carne este asigurat de o practică mai veche, ce datează, pe stil nou, postrevoluționar, de la Ordinul comun (al mai multor ministere și instituții) 560 din 16 august 2006 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne. Din păcate consumatorii, cobaii industriei alimentare autohtone, nu s-au prins.  Actul normativ spune că verificarea calităţii produselor se efectuează de către producător. Ne-am liniștit.

De-o parte mâncarea, de cealaltă lentoarea

V-am adus în atenție industria alimentară încă din vara anului trecut, pînă în prezent, în opoziție cu munca acelei mici părți de mici producători români, care se luptă să readucă la viață, produsele de tradiție, produsele locale. Le-am zice produse de tradiție pentru a le diferenția de ceea ce au ajuns, în bătaie de joc sau în mod derizoriu, cum se spune mai delicat, produsele tradiționale.  Mai recent, am aflat din presă, poate este o speculație, că industriașii români ai cărnii doresc modificarea ordinului care limitează anumite componente în produsele din carne, ca să asigure competiție loială și corectă. Componentele acum sunt, apă, maxim 70%, sarea, maxim 3%, grăsime, maxim 42%. Iar proteinele totale, minim 10-12%.  Bine, dar maximul, maximul cât ar fi ? Că de aceea mâncăm carne, pentru proteine, nu ?!

marți, 13 martie 2012

D-lui Lazea, un răspuns din public


Dl. Valentin Lazea, oferă aici,  și susține prin trei argumente, de ce societatea românească ar trebui să susțină marile exploatații agricole.

Valentin Lazea: Trei direcţii pentru agricultură, cu ochii pe anul 2014

Dl. Dacian Cioloș intervine în aceeași zi, și oferă o completare aici

Dacian Cioloş: România în politica agricolă comună europeană: despre ferme mari şi ferme mici. O a 4-a direcţie, adăugată la cele 3 ale lui Valentin Lazea


Între acești preopinenți, am propus într-un comentariu, un punct de vedere. Care este acesta de mai jos.

"Beneficiile sociale, culturale, de mediu, sunt cele care ne intereseaza si o hrana de calitate, nu sustinerea unor exploatatii imense.

Terenurile pot fi lucrate si asa, fara consolidare, prin crearea de cooperative fara ca proprietarii sa isi piara dreptul asupra terenului. Asta se petrece si in occident si de mai multe generatii. Daca prin consolidare autorul se gindeste la vanzarea pamintului si adunarea lui in mai putine maini si acelea romanesti, din interes patriotic, greseste. De fapt sustine monopolizarea autohtona a resurselor, si orice monopol este o problema pentru ca restringe concurenta. 

Pe urma sa ne spuna autorul, daca crearea de mari exploatatii va asigura locuri de munca celor 6-7 milioane de agricultori care lucreaza azi pamintul in Romania sau doar catev zeci de mii ? De unde va genera economia Romaniei in doar cativa ani atata amar de locuri de munca ? 

Autorul nu se gindeste la consecintele aplicarii ideilor sale. De fapt micile exploatatii, integrate corect intr-un flux economic, social, cultural, rezolva problemele. Rezultatul marii agriculturii si al industriei alimentare este la raft: mezeluri cu 75% apa, si imbolnavirea romanilor. 

Tot lantul alimentar propus de dl. Lazea nu asigura mincare de calitate romanilor. Da, poate asigura cresterea PIB-ului, dar cu ce pret ? Strainii pot cumpara si azi terenuri si au facut-o si lucreaza pamint, creind firme in Romania. Este falsa ideea pe care o sustine autorul, ca ne distrugem marii latifundiari.  

Cineva ar face bine sa calculeze ROI pentru banii injectati in marii latifundiari. Nu cumva suntem in pierdere, noi, in calitate de contiribuabili ? Desi primesc subventii, daca ai pune in balanta ce profit fac si ce subventii primesc latifundiarii, am vedea ca ei sunt mereu in pierdere. Ba chiar ne-a pune intrebari cat de bine isi conduc afacerile. Premisa ca o activitate in agricultura este mereu in pierdere si trebuie subventionata este nesustenabila, pentru ca nu exista un model practic, de piata, sa ne arate  ca trebuie creata o exceptie de la regulile economiei de piata. De fapt subventiile se intorc la buget, intr-o proportie mica, ca plata a impozitului pe profit. 

Si nu mai vorbim de pierderea biodiversitatii, orientarea catre monoculturi agricole, rase unice de vaci si de porci, distrugerea diversitatii alimentare: doar cateva soiuri de rosii, de cartofi, de griu. 

Mica agricultura, cu adevarat pretuita, trebuie sa fie viitorul. Beneficiile sociale, culturale, de mediu, sunt cele care ne intereseaza si o hrana de calitate, nu sustinerea unor exploatatii imense."

vineri, 9 martie 2012

Cum să consumaţi minim 2 litri de parizer pe zi



Sau de carne de porc, mușchi file, kaiser vrac. Evenimentul zilei a descoperit o nouă dietă, care a cucerit România, în secret. Rețeta secretă a lui Parizer Factory sau cum industria alimentară, ne servește. Doza minimă recomandată de apă, pe cap de adult, poate să fie absorbită, subtil și facil, prin carnea cu apă. Sau prin apa cu carne. Așadar, a anchetat gazeta, românii mănâncă apă cu carne. Este ceva rău în asta ? Îi pasă cuiva ? La Târgul Țăranului propunem produse din carne de tradiție.

Ați cumpăra mezeluri cu etichetă 40% apă ?

Unii ar spune că nu. Însă doar așa se explică de ce mezelurile proaspete sunt ieftine, pentru că sunt un cumul de apă și resturi de carne tocată. Și niște aditivi. Goana după profit, nu după binele mâncătorilor, nu le permite producătorilor de mezeluri ietfine să pună pe etichetă adevărul: „Vă vindem apă !” Sau să spună că au cei mai ieftini cremvurști pentru că de fapt injectează apă. Multă, multă. Dacă consumatorii nu îi obligă, iar autorităților nu le pasă de conținutul hranei puse românilor la dispoziție, lasă să bage fraierii șuncă cu apă în ei !

Apa cu carne, secretul prosperității companiilor de mezeluri

În toate cataloagele de supermarket, vedetele sunt produsele din carne, mezeluri proaspete, foaaarte ieftine. Un specialist în astfel de produse recunoaște că o șuncă sub 10 lei kilogramul este umflată la greu cu apă. Și observăm noi, în toate locurile, fabricanții de mezeluri se plâng că au scăderi de vînzări. Nu se plâng însă că nu au suficientă apă să ne vândă, sau insuficientă membrană artificială în care să pună atâta amar de apă. Probabil însă că mațul gros este un alt secret pentru care industria de mezeluri nu are patent. Apa este de la Dumnezeu. Iar în timpul acesta, în loc să ne preocupăm cu organizarea unei politici adevărate în ce privește hrana, întoarcem spatele acestei probleme. Și nu ne pasă cu ce se hrănesc românii. Pentru că suntem săraci ? Slow Food înseamnă susținerea dreptului de a alege hrana, a dreptului de a ne împotrivi industrializării excesive a conținutului frigiderului. O mare parte din noi, suntem indiferenți. 
Voi ?!

joi, 1 martie 2012

Latifundiarii români, zişi şi fermieri, au coşmaruri cu recolte planetare


[PUBLICAT IN http://www.evz.ro]

Trenduri vechi și trenduri noi. Despre ouă, nu mai scriem, că am avertizat de acum 3 săptămâni că avem o problemă. În timpul crizei înzăpezirii ați văzut la știri pe bătrâna țărancă plângându-se de lipsa pâinii. Este normal, acum la țară, pâinea se cumpără de la magazin. Este normal ?! Procesul de conversie a agriculturii tradiționale, la scară mică, către o agricultură industrială, bazată pe monocultură, a avut efecte negative, atât în România cât și în restul lumii civilizate. Au fost pierdute tradiții, plăcerea de a sta la masă și de a ne simți bine împreună, toate legate de agricultura tradițională și piețe locale. S-a restrâns dramatic experiența producerii de hrană la scară mică, aproape au dispărut evenimentele locale desfășurate în jurul hranei. Industrializarea comunistă a țintit distrugerea lumii rurale, îndepărtându-ne de lumea țărănească, cea care ne hrănește. Ruptura urban-rural este încă puternică și agricultura industrială, industria alimentară și detailiștii, speculează asta. Pe termen lung, se înșală. Slow food va câștiga locul ce și-l merită. Alegeți slow food!


Comuniștii” din Coreea de Sud apără micul comerț

Retailerul mondial și britanic TESCO este nervos, aflăm din lumea largă că ei consideră Coreea de Sud un pepene verde cu miez roșu. Pentru că, așa cum se petrece în India, dar la o altă scară, sud-coreenii au o legislație care cere supermarketurilor să obțină acordul comunității, pentru a deschide supermagazine într-o zonă. Legea sud-coreeană interzice supermarketuri pe o rază mai mică de 1 kilometru în jurul magazinelor mici, fără acordul proprietatilor acestor. De asemenea lege impune ca între anumite ore, doar magazinele mici să fie deschise. Ministrul de finanțe sud-coreean a sfătuit public consumatorii să viziteze piețele tradiționale, care oferă, după anumite estimări, circa 300.000 de locuri de muncă. La noi ? Păi tocmai a fost eliminată din legislația națională o astfel de restricție, de aceea presa anunță cu pompă, satisfacție și veselie, deschiderea a încă vreo 14 supermarketuri prin România. Adică tot atâtea șuturi în fundul micilor comercianți, că, de! este globalizare!

Comisia Europeană susține agricultură durabilă

În Europa 40% din solurile destinate agriculturii, datorită exploatării lor, și-au pierdut calitatea. Pentru cine are urechi de auzit, pentru a crește competitivitatea economică a Europei, CE a propus zilele astea, încă o inițiativă, în pachetul de Parteneriate Europene pentru Inovare. Se numește Sustenabilite Agricolă și Productivitate. Parteneriatele astea sunt niște mecanisme comunitare, care reunesc mediul privat cu cel public, cu niște resurse europene, pentru a crea un lanț cercetare-dezvoltare-producție, care să permită inovarea în domeniul agriculturii. Așadar acțiunea propusă va căuta soluții, dar nu de tipul mai multă recoltă la hectar prin deterioarea solului, de exemplu. Ci mai multă recoltă, cu păstrarea calităților solului. Și va urmări o creștere a eficienței în agricultură, prin mai buna folosire și mai curată, a resurselor.

Detailiștii europeni promit că se implică

O să ziceți că nu are de-a face cu slow food. Ba are, pentru că lanțurile de supermarketuri, Auchan, Tesco, Metro, și alții au partea lor de răspundere, deschizând într-o veselie magazine imense care impun în felul lor, irosirea de resurse de materie primă, în goana lor după consumatori. Este la mintea cocoșului (că altceva nu ne-a mai rămas), să înțelegem asta în calitate de clienți. Detailiștii s-au reunit recent la Bruxelles, în cadrul unui Forum, să arate că au un comportament responsabil. Metro a arătat că îi învață pe furnizori cum să lucreze responsabil și eficient. Auchan a reușit să economisească aproape 10.000 de tone de ambalaje, iar Mercadona a eliminat 80 % dintre pungile de plastic de unică folosință în 150 de magazine. Grupul Tesco a îndeplinit obiectivul de a recicla în totalitate deșeurile produse, iar Inditex, cei care dețin brandul Zara, au redus cu 42 % consumul mediu de electricitate în 840 de magazine. Asta scriu ei despre ei, dar și altele, în Raportul dat publicității zilele acestea. Care arată că detailiștii au început să mai alunge din muștele de pe căciulă.

Cauza foametei nu este lipsa alimentelor, ci lipsa elementelor nutritive

Noul șef al FAO, brazilianul Jose Graziano da Silva, schimbă placa. Hrana este problema omenirii, nu lipsa alimentelor. Poate îi auziți pe mulți producători de mezeluri industriale că ne asigură securitatea alimentară. Da, este bine când cineva ne asigură hrana multă, ieftină dar slabă ca și conținut. Să fim multumiți ? Nu, să fim realiști. Adevărul este altul și anume conținutul în substanțe nutritive este cel care contează. Plus multe alte chestii. Nu mai multă hrană rezolvă foametea, ci ceea ce este în hrană. Nu o spun eu ci niște studii, puse în context de Economist. Avem de-a face cu aproape 3 miliarde de persoane cu probleme de nutriție, un miliard mănâncă prea puțin, un miliard, prea nesănătos, și un miliard mănâncă prea mult. Ce metode pot fi folosite ? Alăptarea naturală, în limite normale a cât mai multor copii. Adăugarea de nutrienți în hrana, consumarea de suplimente de vitamine, fierul administrat femeilor însărcinate. A fost constatat in comunitățile sărace și un efect pervers al conformării la norma înfometării, chiar și când au bani, puțini, cei săraci preferă să își ia un televizor, mai curând decât mâncare. Așadar nu mai multă agricultură industrială ne trebuie. Ci o agricultură orientată către gastronomie. Latifundiarii români numiți și fermieri au coșmaruri cu recolte planetare. Ei visează să îi depășească pe americani și noi să îi subvenționăm patriotic. Mai curând ar trebui să susținem renașterea gastronomică a României și a micilor fermieri. Slow food!

vineri, 24 februarie 2012

În bucătăria Violetei se adună mulți prieteni…..


….Ca acasă, însă păstrăm pentru final asta. Puțini mai știu ce înseamnă acestea: restaurant clasic, restaurant cu specific, restaurant specializat, restaurant dietetic, restaurant lacto-vegetarian,  restaurant cu autoservire, resturant rutier, snack-bar, cofetărie, casă de comenzi, braseria, berăria, rotiseria, bodega, bufetul, patiseria. Acestea erau înainte de 1989, mai precis prin 1981, principalele tipuri de unități de alimentație publică din România. Dar azi, suntem mulțumiți ?

Vechi și nou în restaurație

Nu vrem decât să spunem că, teoretic, localurile erau împărțite pe căprării, piața era segmentată, teoretic știai la ce să te aștepți, în materie de mâncare, în afară de penurie, că vei găsi, mânca sau bea, într-un local sau altul. Astăzi, la 20 de ani de la căderea comunismului, stăm cam slăbuț. Nu la mâncare. Dar a murit diversitatea de catalog dinainte de 1989, și importăm la greu concepte culturale de afară, vezi în Centrul Vechi al Bucureștiului. Totul este de la 0, dar este aproape un 0 barat. Este o sărăcie și o confuzie aproape totală. Asta se vede și din Restograf.ro care constată în clasamentul său, o alimentația publică în prezent așezată doar în categoriile restaurant, café/pub/club, patiserie și snack. Cam puțin, de la 15 tipuri la doar 6. Și aproape toate sunt “restaurant”. Nu ne-am dori să revenim la trecut, dar un pic de segmentare și diversificare, în prezent, nu ar strica. Ar arăta că aceia cu bani, care se încumetă să invite consumatorii la masă, au și imaginație și gândesc creativ.

Bodegă, lacto-vegetarian, rutier

Înainte. Bodega era definită ca o unitate de alimentație publică cu largă accesibilitate, oferă un sortiment restrâns de gustări, antreuri, preparate la grătar, salate, deserturi, băuturi alcoolice și nealcoolice, minuturi din semipreparate de la alte unități. Lacto-vegetarianul “desface în exclusivitate preparate culinare pe bază de lapte, ouă, paste făinoase, de carne de pasăre sau de vacă, de pește alb, de legume și fructe, băuturi nealcoolice”. De la Lacto Dorna de lângă cinema Scala, din anii comunismului, până la Lăptăria lui Enache din anii noștri, distanța este cam măricică. Pentru că acum câteva decenii, acea zisă Lăptăria lui Enache, locul de întâlnire ale boemei bucureștene, era mai aproape de Lacto Dorna, decât de pub-ul atât de renumit, din zilele noastre. Chiar și așa, dinspre trecut la prezent, nu v-ați dori să găsiți un lacto-bar, doar cu lactate, cu mămăligă, cu niște ouă ochiuri, cu brânzică de vaci proaspătă, cu lapte bătut, lapte covăsit, cașuri ? Restaurantul rutier era gândit ca “unitate de alimentație publică care se amplasează pe marile artere de circulație rutieră.” Serviciul urma a fi “simplu și rapid”, ne spune cartea lui Radu Nicolescu, tipărită în 1981, “Tehnologia activității în restaurant și bar.”  Astfel încât “[…] automobiliștii și persoanele care îi însoțesc să poată servi masa sau gustarea într-un timp scurt, la prețuri modeste.

Acasă  la Violeta și la Ediz, comunitatea hranei

Ne lipsesc bistrourile de cartier, care să unească vecinătățile. Acele locuri familiare ale culturii urbane, în care patronul este și bucătar, familia sa servește preparatele și toți se cunosc cu clienții, glumesc și le știu necazurile. Și clienții se reîntâlnesc adesea acolo. O mică comunitate reunită într-o comuniune gastronomică. Un local cu doar câteva locuri, 10-15. Lipsește românilor, gastronomiei locale, ceva ce poate a existat, dar ar fi bine să refacem, cu resursele din prezent. Oricare dintre multele restaurante pe care le cunoașteți, dincolo de mâncare, dotare, celelalte, vă oferă acea căldură din interior, de dragoste pentru hrană, și de respect familial ? Cum putem recupera această ardere gastro-culturală, fără de care suntem niște străini la niște mese ? Dacă reușiți să ajungeți la Violeta’sKitchen, credem că veți rămâne pe veci prizonierii locului. Și au fost doar primii, acum patru ani. Acum și George și Oskar vă așteaptă !

vineri, 17 februarie 2012

Români, vă ordonăm: vindeți eco !?


Anunț important, bio este viitorul, pariați pe el ! La eco, spre deosebire de OMG-uri, europenii s-au înțeles cu americanii. Practic, produsele agricole europene certificate ecologic pot traversa Atlanticul și viceversa. De marțea asta, din 14 februarie, pentru că UE (prin Dacian Cioloș) și SUA au semnat un acord în domeniu. Criza asta, din 2008 încoace, ne plasează, pentru multă vreme de acum încolo, în limitele resurselor pe care le avem,  ne îndreptăm spre o societate de consum durabil.

Agricultura ecologică crește, crește !

România, de la 3.409 operatori în agricultura ecologică, în 2006 a ajuns la 10.1253, în 2011. Exemple de producție ecologică sunt multe, precum membrii cooperativei Bio-Coop de la Sibiu, Ferma ecologică Țopa a familiei Cișmaș, de lângă Sighișoara. La care se adaugă ferma familiei Lavinia și Willy Schuster de la Moșna. Și mulți alții sunt înregistrați de MADR în agricultura ecologică. Țările europene cu cei mai mulți operatori de agricultură ecologică, înregistrați conform EUROSTAT, pentru perioada 2001-2008 sunt Germania (creștere de la 18.111 operatori la 29.244), Spania (creștere de la 16.521 operatori la 23.253), Franța (de la 15.764 operatori la 20.877), Italia (de la 60.545 operatori, scădere la 49.654). Agricultura organică era practicată în EU27 pe 7, 8 milioane hectare în 2008, o creștere de 7% față de 2007. Pe o perioadă mai lungă de timp, datele disponibile pentru EU25 arată o creștere de 21% în suprafața totală cultivată ecologic între  2005 și 2008. Acum 3 ani, în supermarket-urile din România nu exista vitrină, raft de eco. Acum toate au și ocupă circa 10% din suprafața raionului respectiv. Acum 4 ani nu existau magazine eco în România, acum există câteva zeci.



Șapte principii, și eco/bio/organic doar cu logo european

Feriți-vă de înșelăciuni și înșelători, reguli există demult. Nu tot ce este de la țară este eco-bio-organic., ci doar ceea ce poartă logo-ul european de produs ecologic Toți credem că știm despre ce este vorba când vorbim despre, cumpărăm sau vindem eco. UE are un set de reguli precise, un sistem din care fac parte agricultorii eco și companiile private care certifică agricultura în sistem ecologic. Ca un produs să fie eco-bio-organic, practic trebuie să rezulte dintr-un lanț de producție necontaminat. Și să respecte următoarele condiții: rotația culturilor; limite stricte pentru pesticide și fertilizatori sintetici, antibiotice, aditivi ; interdicția absolută a folosirii OMG-urilor;  folosirea îngrășămintelor naturale; folosirea soiurilor de plante și a raselor de animale locale, adaptate genetic ; animale crescute în aer liber, cu libertate de mișcare, hrănite organic; să fie folosită împerecherea tradițională pentru animale din fermă. Și, după ce au fost verificate aceste condiții, și altele, se primește, pentru produsul final, logo-ul european ecologic. După perioada de conversie de vreo 2 ani.  În Franța cifra de afaceri a sectorului bio, conform Agence BIO, se apropie de 4 miliarde de euro pentru anul 2011.

Bioeconomia durabilă, o nouă orientare a Uniunii Europene

Sigur, încă strategie, o să spuneți. Tot săptămâna asta, în 13 februarie la ora 13.00, Comisia Europeană a lansat și o Strategie pentru bioeconomie durabilă. Dat fiind că “[…] populația mondială se va apropia de 9 miliarde de oameni până în 2050, iar resursele naturale sunt finite, Europa are nevoie de resurse biologice regenerabile pentru alimente și hrană pentru animale sigură și sănătoasă, precum și pentru materiale, energie și alte produse.[…]. Printre altele, este nevoie de o intensificare durabilă a producției primare, prin conversia fluxurilor de deșeuri în produse cu valoare adăugată. Eliminarea deșeurilor alimentare reprezintă pentru contribuabilul european un cost de 55-90 EUR pe tonă și produce 170 de milioane de tone de CO2. Aceste deșeuri ar putea fi transformate în bioenergie sau în alte produse ecologice, creând locuri de muncă și creștere economică.

Explorați România, grădina bio a Europei !

A ieșit lumea în stradă, a ieșit și un guvern din scenă, a plecat un ministru de la MDRT, a venit altul. Elena Udrea nu mai este la minister, însă sloganul cu Grădina Carpaților a rămas. La reuniunea recentă a Romanian Business Leaders, a fost scos la suprafață un concept care plutea în aer: România, grădina bio a Europei. Sigur că mai este mult până acolo, alții sunt înainte, sunt mai angajați. Dar. Știați că fermierii români au cultivat în 2011, 300.000 de hectare în sistem de agricultură ecologică, cu 40.000 de hectare mai mult ca în anul anterior ? Peste 70% din producție a fost destinată exportului, valoarea acestuia în 2010 a fost de 150 milioane euro. Doar 20% rămâne în țară. Și se întoarce sub formă de produse prelucrate. Așadar, ce vreți bio-eco-organic și agricultură durabilă sau agricultură industrială și industrie alimentară ? Care este viitorul ? Anunț important, bio este viitorul, pariați pe el !

luni, 13 februarie 2012

Restograf.ro are o dilema: a cenzura sau a nu cenzura?

Am un raspuns pentru dilema lui George Butunoiu de la Restograf.ro, "Aduc insultele vreo plusvaloare?". Plusvaloarea este data de libertatea de exprimare. Subsolurile de situri cu comentarii, sunt o lume aparte, care se creeaza din ambitii, rautati, ipocrizie, polite, cinste, dreptate, echilbru. Competitorii se agreseaza, se gratuleaza, se complimenteaza, se ingrupeaza, se dezbina, etc. Aceasta framintare sociala tine de libertatea de exprimare. Cine nu doreste asa ceva, poate apela la butonul de "reclama abuz/comentariu nepotrivit", poate sa nu citeasca subsolurile, poate sa atraga atentia contravenientului/contravenientei sa isi controleze limbajul. Iar acolo unde este vorba de calomnii, este la indemana Codul Civil, tribunalul si IP-ul pe care il poate furniza ISP-ul. Da, este nasol, dar ce preferam, cenzura sau libertatea de exprimare cenzurata in instanta ? Pe masura ce publicul va fi mai educat, aceasta situatie isi va diminua din importanta.

vineri, 10 februarie 2012

Pericol, pământurile românești se cumpără!


Domnilor și doamnelor politicieni, când ați mâncat ultima oară organisme modificate genetic, cum vi s-au părut ? O idee nouă străbate lumea de vreo 20 de ani: dreptul la alegerea hranei este un drept fundamental al popoarelor. Sau ar trebui să fie, susține Slow Food. Democrația alimentară este mare lucru. Pentru că alegerea înseamnă informare și educare. Este ca atunci când intri în cabina de vot să pui ștampila pe buletin. V-ar place să fiți legați de scaun și să vi se bage pe gât hrană aleasă de alții?! Nu! Eu aș prefera să îmi aleg hrana ca rezultat final al muncii micilor fermieri, gătită acasă. Întrebarea se pune: mâncăm sau nu organisme modificate genetic? Nu se știe, pentru că din diverse motive, există opoziție la etichetarea corespunzătoare a alimentelor. Reticență față de organismele modificate genetic exprimă majoritatea covârșitoare a europenilor, conform studiilor de opinie Eurobarometru finanțate de Comisia Europeană în ultimii ani. Suspiciunea este un fapt. Această majoritate publică covârșitoare ar impune reținere politicienilor atunci când decid să susțină organismele modificate genetic. Dar democrația contemporană românească este alimentată cu înlocuitori, nu cu considerație. Mai potrivit ar fi ca interesul public să prevaleze față de cel privat.

Cu organismele îi vom învinge pe americani

Sau pe brazilieni. Oare ? Ne hrănim cu nostalgii vechi, de când noi românii, adunam în raportări producții la hectar inexistente. Suntem mult în urmă, așa cum nu vom reuși decât în câteva decenii să ajungem la jumătate din PIB-ul mediu pe cap de european, Cu biotehnologiile nu vor fructifica oportunitățile decât o mână de oameni de afaceri, pe termen de câțiva ani. Este o conjunctură, nu un trend, să le fie de bine lor. De fapt, oferind ogorul pentru organisme modificate genetic, facem o concesie și îi înjunghiem pe la spate și pe consumatorii din celelalte țări europene. România, este calul troian furajat cu organisme modificate genetic. Săraci și fără agricultura tradițională, mor de foame. Biotehnologiile, în 15 ani, nu au rezolvat foametea. Dar pentru destul de mulți, credința este că șansa României stă în alternativă, în hrana cât mai aproape de casă, cât mai puțin chimizată, din soiuri de plante și culturi agricole genetic autohtone, din rase de animale neoașe. Legume, fructe, carne și lapte de la micii fermieri, hrană preparată la oală, familia în jurul mesei, un festin culinar și gastronomic susținut de agricultura tradițională. Produs în ferma lor.

România, El Funciado

El Funciado-El Dorado. Este un joc de cuvinte, o licență sămănătoristă și funciară. Vă propun un bun argument contra biotehnologiilor, ce ne dau nouă organisme: dacă deschizi drumul acestora în agricultura industrială în România, este probabil să servești interesele a câtorva zeci de mari arendași, proprietari autohtoni. Dar va fi accelerată goana achiziției de pământ arabil, care va ajunge în mâinile investitorilor străini. Într-un important ziar economic am citit zilele acestea că unii din marii latifundiari se tem că în zece ani pe ogoare se va vorbi italiana, daneza sau spaniola. Dacă semeni vânt, culegi furtună !!! Unde dai și unde crapă, dacă OMG-ului îi dai apă ?

joi, 9 februarie 2012

Anti #antiacta #stopactaro...confuzie mare!

Anti #antiacta #stopactro.......Eu am cautat niste rezultate in Internet, cu un motor de cautare si mi-a returnat aplicatia, rezultate cenzurate in baza legislatiei americane privind copyright-ul....Poate am interpretat gresit mesajul dat de Google search, insa am o captura de ecran....eu nu sustin deloc, dar deloc, copiatul, contrafacerile, etc....Trebuie gasit un mijloc, o modalitate....?! La urma-urmei este o piata: unii fac filme, altii le consuma...daca pretul nu convine, ori dau faliment entertainer-ii, ori cumparatorii sunt multumiti....Nu vad decat contra, iar de partea acestui contra stau  furtul de continut...ma insel ? Pe modelul acesta putem cere celor de Carturesti sa ceara mai putin bani pe carti, celor de la Renault-Dacia sa ne dea masinile mai ieftin, ce naiba, sunt prea scumpe si tot asa...Nu pare cam caraghios? Daca U2 vinde prea scump muzica este problema lor, nu a consumatorilor care fac tot posibilul sa iasa in piata sa demonstreze ca sa ceara totul ieftin. Ca asa vor ei. Mare confuzie....

sâmbătă, 4 februarie 2012

Romanii vor dispare si ce daca ?

Scaderea populatiei Romaniei nu este o surpriza. Au fost realizate analize, s-au tras semnale de alarma. De fapt suntem, la scara istoriei, un mic nimic. Doar evreii, egiptenii, mayasii, chinezii si un pic altii, au supravietuit istoric. Probabil ca noi romanii, vom disparea in circa un mileniu de la nasterea natiunii noastre si altii vor locui aici. 19 milioane de locuitori ai Romaniei, inseamna ca doar anumite conventii, pasaportul si celelalte impiedica pe altii semeni de-ai nostri din alte emisfere, sa vina sa populeze acest teritoriu. La scara istoriei, poporul roman exista doar de cateva secole (care este data de nastere, anul, pe la 1200 ?). Poporul roman a ajuns la circa 23 de milioane si de acolo a inceput declinul. Un studiu de acum 2 ani, anunta, luind in considerare sporul demografic negativ, ca Romania va avea in 2050, circa 16 milioane de locuitori. Daca trendul emigrationist este luat in considerare, probabil ca scaderea va fi accentuata. Ceea ce nu inseamna ca aceste teritorii nu vor fi bune pentru altii.

joi, 19 ianuarie 2012

Cele 26 plus unu feluri de a falsifica mierea

Pentru a ne apăra, trebuie să știm. Mierea se falsifică, scriu specialiștii, prin adăugarea de: zahăr alimentar, zahăr invertit artificial, sirop de glucoză, izosiropuri, melasă, zaharină, dulcină, aspartam, ciclamați, amidon, gelatină, clei, substanțe pectice, gumă, caramel, culori de anilină, acid salicilic și sărurile lui, acid benzoic și sărurile lui, bicarbonat de sodiu, carbonat de sodiu, hidroxid de sodiu, polen de flori recoltat manual, polen recoltat de albine, extract de malț sau culturi de drodjii. Și mierea falsificată se poate obține de la albine hrănite cu zahăr. Suntem siguri că nu suntem înșelați la piață, există vreo instituție publică care ne apără ? Cât ar costa, ca noi consumatorii, să aflăm și să ne apărăm ? 

Unii când se hrănesc, își pun întrebări

Dacă vă pricepeți la falsificarea mierii, nu este nevoie să citiți mai departe. Cel mult o să vă mustrăm de la distanță, spunându-vă, fără ură: ”Rușinică” ! Dacă sunteți cei care adesea ați cumpărat un borcan cu miere, dar nu v-ați pus întrebări, este cazul să continuați ! Slow Food promovează hrana în serie mică, care provine din modul de producție tradițional, susținând astfel micii producători, micii fermieri. Unii oameni dacă pot, profită de sănătatea altora. Unde ne aflăm azi în România, care este situația ? Ei bine, nimeni nu ne poate spune cu claritate cum stăm cu falsurile alimentare ! Despre care am aflat cu surprindere ce scrie în cărți. Că se poate falsifica cu vârf și îndesat. Falsă miere, falsă miere, dar fără durere ? Ne-am pus adesea două probleme, la asociația noastră, Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. Unu. Ce anume poate fi considerat produs tradițional, cum se verifică asta ? Ministerul Agriculturii a inventat o procedură birocratică, fără nici un control ulterior, pentru a da adeverință la tot felul de produse care numai tradiționale nu sunt. Doi. Cum să facem să aflăm dacă un produs alimentar, pretins tradițional, cu metode tradiționale, este sau nu este falsficat. Ce am aflat v-am spus mai la început. La Universitatea Dunărea de Jos-Galați se predă despre cum pot fi combătute falsurile alimentare. În cartea “Controlul falsificărilor produselor alimentare”, doamna conf.univ.dr. Gabriela Râpeanu dezvăluie felurile, zicem noi criminale, de a prepara și a pune pe masa oamenilor, hrană falsificată din carne, lactate, piper, cafea, etc.

La pușcărie cu falsificatorii hranei

O întrebare de final, pentru cei cărora le pasă. Dacă falsificatorii de bancnote sunt duși la închisoare, de ce nu se petrece la fel cu falsificatorii de alimente ? Poate să întrebăm Guvernul, poate să întrebăm Ministerul Agriculturii, poate să întrebăm Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, poate Ministerul Sănătății ? Poate pe cine ? Tăcere….Despre asta o să vorbim la “Viața Satului”, de la 11.30, duminica asta...

luni, 16 ianuarie 2012

Dl. Valeriu Steriu, viitorul ministru al agriculturii ?

Săptămâna trecută, dl. Valeriu Steriu a publicat un punct de vedere în Capital, aici Perspectivele agriculturii româneşti. Mi-am dat și eu cu părerea. Astfel.

Dl. Steriu atrage atentia asupra faptului ca asa cum este conceputa PAC, nu se mai poate. Este deci nevoie de o reforma a Politicii Agricole Comune, UE fiind acum in cursul exercitiului comunitar de redefinire a ei, si implicit de reasezare a bugetului. Dl.Steriu il sustine astfel prin pozitia sa de sustinere a reformei,  pe dl. comisar Ciolos, in ce priveste PAC. Pe masa de lucru a mai multor ministri ai Guvernului Romaniei, se afla un Memorandum, care, odata ce va fi adoptat, va fi orientarea pe care o va sustine dl. Tabara la reuniunile consiliilor de ministri de resort, pe subiectul reformei PAC. Aceasta este contextul in care dl. Steriu isi face cunoscut punctul de vedere si pentru ca, nu are de fapt o pozitie de oficial public. Este un punct de vedere (si vedeti in situl MADR, Memorandumul, numele lui Steriu nu apare acolo). Mai trebuie adaugat ca dl. Steriu este si Presedintele Comisiei Prezidentiale privind agricultura si dezvoltarea rurala. Este de asteptat ca aceasta Comisie sa dea publicitatii Raportul, inainte de clarificarea unui punct de vedere national, tocmai pentru a transmite un semnal de la palatul Cotroceni. Probabil ca unele din ideile principale publicate in acest articol de fond, sunt si cele din Raport: problema nefiscalizarii agriculturii, a lipsei de comasare a terenurilor, a lipsei unor outputuri de calitate. Fiscalizarea, daca va fi adoptata, ca abordare, va fi un mare scandal, pentru ca toata lumea se va gandi la patrunjel. Dar uita de costurile sociale ale sustinerii taranilor. Sa le dam ceea ce merita, recunoastere si pretuire, insa sa platim toti la fel. pentru sustinerea societatii. Apoi comasarea, este si o problema de incurajare a asocierii, chiar prin cooperative de productie, consum, etc. Iar ceea ce se spune in ultima propozitie este clar: este nevoie de viziune. Din pacate tot ceea ce se face in Romania, este pe termen scurt, doar in cadrul PAC; nu avem o politica nationala clara in ce priveste agricultura si mai ales dezvoltarea rurala. Nu cate tone de griu la hectar este important sa obtinem, ca nu suntem o tara bananiera, ci care este hrana care ajunge pe masa romanilor, din ceea ce se produce, calitatea ei, si cum anume incurajam mediul rural sa existe in continuare. Orientarea doar spre agricultura industriala si doar spre industria alimentara, este in fapt o lipsa de viziune. Iar in ce priveste o asa zisa criza a alimentelor: este o problema de cum ajunge hrana la oameni, este vorba de bani si cunostinte de a face agricultura. Iar despre securitatea alimentara: eu cred ca este o gogorita care ascunde de fapt drenarea subventiilor spre marile ferme. Drenare legala, este adevarat. PS: Daca lispseste viziunea, la cine se refera dl. Steriu ? La dl. ministru actual? Se va petrece o remaniere si dl. Steriu va deveni ministrul agriculturii ? Din toamna ?

Ouăle de la sibieni sunt mai naturale, știați?


Slow Food înseamnă să alegi responsabil ce să mănânci. Așa că am dat o raită prin piața noastră, săptămâna trecută, numai astfel poți găsi subiectele potrivite. Și am aflat câteva povești interesante despre banalele ouă de găină. Despre culoarea ouălor, despre găinile de fermă și despre ce aduc sibienii, la oraș, spre vânzare. Și mai ales, despre faptul că, uneori, dacă ești curios cu privire la ceea ce mănânci, este bine să pui întrebări. Deși multe persoane, doar vânzători, se uită chiorâș la tine, când ești prea insistent.

Găinile nu mai ouă, zic țăranii, ce-i de făcut?

Mai merg și eu din când în când la țară, în nordul Dobrogei.  Suntem țărani la rădăcini, aproape toți. Am fost surprins când, în vizită odată la mătușa mea Victorița și apoi la vărul meu Marin, nu am putut savura ouăle de țară, de-ale locului, pentru că găinile, mi-au spus, nu mai ouă. Nu mai auzisem asta. Soluția lor a fost, imediat, procurarea de ouă de la magazin. Locul este unul îndepărtat relativ de civilizație, totuși se găsesc ouă de vânzare. Nu a fost plăcut să ajung la 300 de kilometri de București, să mănânc ouă ochiuri de la combinatul de păsări. Din fericire, Mihail Kogălniceanu și Costake Negruzzi, au pus deoparte, într-o carte, soluția. Încă din 1841, în cartea Carte de bucate boierești – 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi boierești, cei doi oameni politici scriau despre cum să păcălești natura, ca găinile să ouă tot anul. Ca să aflați, trebuie să o cumpărați. Soluția Kogălniceanu și Negruzzi este în capitolul „Mijloc ca să se ouă găinile în fieștecare vreme a anului.

Sibienii sunt cei mai buni în materie de ouă

Suprinzător sau nu, reputația produselor de la Sibiu este imensă, însă din păcate speculată grosolan de diverși vânzători înșelători, în toată țara, în dauna adevăraților producători. Dar asta este o altă poveste, oamenii din județul Sibiu nu fac ceea ce trebuie, în limita legii, pentru a-și proteja produsele, prin ANPC, la OSIM sau la Uniunea Europeană. Povestea mea este aceea că, tot în piață fiind în weekend, am observat că o tânără întreba în cele două magazine cu așa zise produse de la Sibiu, dacă au și ouă de la Sibiu. De ce, am întrebat-o eu? „Pentru că așa cred, ouăle de la sibieni sunt mai naturale”. Deși ne poate amuza explicația asta, înțelegem cât de puternică este așteptarea oamenilor pentru o hrană cât mai naturală. Și cât de mult leagă ei aceasta, de mitul Sibiu”. Autosugestia este atotputernică.

Ce și câte culori au ouăle și de ce?

Este pentru concursul „Vreau să fiu găinar miliardar. Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată. Eu da, chiar săptămâna trecută, am pus vânzătoarea de ouă în dificultate: de ce unele ouă sunt roșii și altele albe ? A fost stupefiată. Așa sunt ele, ce întrebare este asta?” M-am documentat și am aflat că ouăle din lumea bună, au culoarea de la alb spre roșu întunecat, pe o scară de la 1 la 9. Ouăle albe sunt de la găinile de rasă Leghorn, Campina, Ancona. Cele închise la culoare, așa precum cele de la noi, abia primul pas spre coaja închisă la culoare, sunt de la găinile de rasă Rhode Island Red. Restul nu contează, pentru că după cum știm, în România suntem cam sărăcuți în alimentație. Suntem hrăniți cu alimente trase la copiator. Că așa este la români. Hectolitri de grâu dar nu alimentație de calitate. Hai poftă bună la alea două feluri de ouă de la combinat!

luni, 9 ianuarie 2012

Un consumator român a primit o scrisoare de la The Economist

"Mi-am făcut timp să vă mulțumesc pentru că vă continuați abonamentul la The Economist". Niciodată, pentru un preț atât de mic, 36 euro pe trimestru, nu mi s-a spus așa ceva, într-o banală scrisoare de o pagină. Pentru unii poate părea o propoziție de la cursurile despre cum să scrii scrisori în marketingul direct sau poate părea că stau prost cu psihicul. Iar consumatorului comun din România îi poate părea ceva de neimaginat. Contextul este important. Mi-am continuat, recent abonamentul la compania de telefonie mobilă (îl am din 2004), tacit, și nici măcar mersi nu mi-au zis. Tacit prelungesc contractul la multe alte companii de servicii, chiar dacă a expirat termenul. Poate fi un semn de comoditate, poate fi un semn că totul este bine. Pentru furnizorii respectivi. Dar nici măcar un mulțumesc, pentru că am rămas clientul lor, deși puteam să schimb furnizorul ? Sunt abonat al revistei The Economist, de peste un an. Poate nu este mult și poate alții sunt abonați de mai mult timp, la publicații cu mult mai importante și mai scumpe. Poate că sunt un pic rămas în urmă, însă plăcerea de a răsfoi o gazetă atât de economic liberală și democratică în viziunea ei asupra lumii, pentru mine nu poate fi egalată. De aceea țin la The Economist, pentru că fiecare bănuț pe care îl cheltui precum și fiecare minut petrecut între rândurile fiecărei ediții, sunt neprețuite. 

duminică, 1 ianuarie 2012

Propuneri pentru noul an 2012

Prima propunere

Daca ati facut macar cativa oameni fericiti in anul care a trecut, daca ati inspirat macar citiva oameni sa faca lucruri bune, continuati, asta va doresc in 2012...!

Propunerea a doua

Cu speranta ca nu sunteti nici sub cod rosu nici sub cod portocaliu si ca nici nu o sa ne preocupe asta in acest an, va uram la multi ani!

joi, 29 decembrie 2011

Fără supermarket și fără bani, în Somalia nu este de mâncare, nu?

Anul 2011 a fost un an important pentru Slow Food în România. Slow Food nu înseamnă doar un mod de viață ci și o organizație non-profit care îl promovează. Unele din proiectele organizației la nivel european, au co-finanțare și din partea Uniunii Europene. Modul de viață Slow Food înseamnă nu numai decizii personale privind felul de a ne hrăni cu produse gătite și proaspete, ci și acțiuni care să susțină agricultura durabilă, economia agrară care asigură resursele pentru o hrana sănătoasă. Ce putem face în fața asaltului economiei de consum, care aduce și lucruri bune dar și nocive ? Cum să reacționăm în fața atacului falsificatorilor de alimente și a etichetării care ne duce de nas. Viața contemporană ne-a rupt de economia rurală, trăim într-un supermarket uriaș, creat de industria alimentară, că vrem, că nu vrem. 

Pasivitatea privind hrana ne condamnă

Calitatea hranei este ultima din preocupările politicienilor. Majoritatea, când vorbesc de agricultură, sunt preocupați de cantitate, productivitate și nu de ceea ce mănâncă românii. De aceea trebuie să fim conștienți că avem un rol. Ceea ce decidem fiecare în parte și felul cum acționăm, în calitate de consumatori, producători, agricultori, educatori, maeștri bucătari, poate influența și determina o schimbare importantă cu privire la felul cum hrana este cultivată și produsă, pentru a fi gustoasă, curat preparată, și corect prețuită, la îndemâna comunităților din România, chiar din toată lumea. Depinde de fiecare dintre noi, în parte. 

Membri activi ai mișcării, suporteri, consumatori responsabili

Putem deveni membri ai Convivium-urilor Slow Food din România, sunt 10 la număr. La Cluj-Napoca, la Turda, la Alba-Iulia, la Saschiz-Târnava Mare, la Bran-Moeciu, Brașov, Țara Bîrsei, Țara Făgărașului, la București, la Brusturoasa-Palanca. Asta oferă posibilitatea implicării în evenimente și activități locale dedicate hranei, pentru a contribui a crearea unui sistem mai bun pentru comunitatea locală. Puteți susține activitatea organizației Slow Food, contribuind la proiectele acesteia, ca voluntari sau financiar. Cele 1000 de grădini ale Africii, precum și alte proiecte Slow Food, au ca obiectiv susținerea inițiativelor dedicate agriculturii durabile. Este vorba de Slow Fish, de EURO GUSTO.

Co-producător sau consumator responsabil

Această atitudine, aceea de consumator responsabil, poate determina și ea o schimbare. În măsura în care fiecare dintre noi își pune întrebări asupra hranei și a lanțului de producție, care trebuie să fie cât mai scurt. Din ce loc este hrana, cum este ea produsă, de cine și de la ce distanță este adusă ? De ce vine de la distanță așa de mare și nu din apropiere de localitate ? De ce când ne aflăm într-un minunat loc din grădina carpatină, nu putem avea hrană din resurse locale ? De ce ni se dau de mâncare preparate din componente din import sau de la supermarket când suntem în vizită, ca turiști, în propria țară ? De ce vitrinele frigorifice sunt pe jumătate pline doar cu mezeluri crude, cu un conținut scăzut nutritiv ? De ce suntem asaltați cu cele mai ieftine alimente ?

Nu avem de-a face cu o criză de alimente ci cu o criză de resurse și de posibilități. Banii lipsesc oamenilor ca să aibă hrană, nu alimentele. În plus o problemă este faptul că sunt privați de cunoașterea felului cum se face agricultură durabilă. Fără supermarket și fără bani, în Somalia nu este de mâncare, nu? Revenind la ale noastre, putem schimba ceva dacă ne implicăm, astfel încât micul agricultor, țăranul român, să nu dispară. Vă urăm un an 2012, cât mai Slow Food !!!

marți, 27 decembrie 2011

Naked truth despre social media...un comentariu


Zoso sustine ca prin acest clip niste australieni spun ca     hiperbolizarea social media ne-a luat mintile. Si ca trebuie proiectat prin Romania, acolo unde se reunesc cei care sustin ca social media rulz! Zic eu: "Vedeti cum ideile bune sunt tarate in noroi cu un simplu clip ?! Uite in ce hal s-a ajuns..:).....Cu adevarat uitam ca atunci cind vorbim de social media vorbim de cei care au calculatoare, au acces la Internet, au stiinta si educatia de a le folosi, sunt in target...etc...Cati din lumea asta sunt, 200 de milioane ? Despre ce masa de consumatori vorbim ? Am mai zis si eu asta, uneorim, dar putina lume asculta, ca suntem prea social-media-centristi. Este buricu' pamantului, chestia asta. In realitate, cind cobori in strada, in mediul social, social media nu exista aproape de loc. A ramas acolo in infrastructura hardware si cam atat. Nu o vezi. In schimbi vezi alte instrumente de comunicare. Cu alte cuvinte, sa nu hiperbolizam social media, sa nu o diminuam, dar sa ne vedem de treaba: toate instrumentele se amesteca in proportia potrivita, cu continut potrivit, la timpul potrivit, si totul se serveste la frapiera. Meniu complet, nu entry menus."

Lumea isi doreste agricultura traditionala...ce-i de facut, ii asteptam pe politicieni sa se schimbe ?


Un comentariu la un punct de vedere al lui David Contant, expus in Restograf.ro, aici.
With eco-gastronomic regards and an invitation to be more like us, in the Slow Food convivium of Bucuresti Valahia Gusturilor, located at The ARK!
Let’s not complain and join forces, we the Romanians! We need a food revolution in Romania.
No politicians will change attitude on their own from the support letting aside supermarkets, industrial agriculture, and food processing industry. MADR and dinosaur academia dream of overcoming the americans and others in terms of crop harvesting, while future or Europe and Romania stays in local products.
There is activity, join us for the revolution ! You can find now the Convivium Slow Food in Romania, such as Slow Food Bucuresti Valahia Gusturilor, Asociatia Grupul de Initiativa Radu Anton Roman, ECORURALIS, ADEPT, CIVITAS and others.
There is the Slow Food movement in Romania, which you find information here inhttp://slowfoodro.blogspot.com. Hundreds of people and thousands met on 10th of December for the Terra Madre Day. We in Bucharest, have organised a conference on ‘Eco-gastronomy” and a film-projection with “The Pig Business” at Libraria Bastilia. Two events dedicated to food and choices we make.
Also have appeared the artisans of food here and there, you only need to open eyes to see them. Consistent campaigns are in Romania libera about the fake wines, about lack of cultivation of local brands. Also in Evenimentul Zilei online myself I have signed some 15 articles in the Slow Food section about the support for traditional agriculture.
There is an enough large movement which supports the traditional agriculture and the wise decisions on issues of food.
Let’s create the critical mass, via various instruments and people: culinary bloggers, restograf.ro, Slow Food movement, debates, all going above the popular level of just hot to cook. The next level is “Good, clean and fair!”…So, where does our food coming of ?

luni, 26 decembrie 2011

De plastic sau de lemn? O dilema postcomunista cu și despre pomul de Craciun


Aceasta este povestea tipică a unui asasinat prezumat. 

Totul a început cu foarte mulți ani în urmă. Este doar o rămășiță de poveste. Cu multe explicații. Bradul ? Procurarea, alegerea lui și înscrierea în sistemul de valori necesare aceptării lui, au fost întotdeauna, o bătaie de cap. Încadrarea în spațiul larg comunist al unui apartament de bloc, o provocare. Debarasarea de el, o corvoadă cu multe fapte ascunse. Cum să nu devii ecologist ? Bradul de Crăciun se procură puțin înainte de Ajun, se montează și se împodobește în Ajun, în 24 decembrie. Și te scapi de el până în 6 ianuarie. 

Procurarea bradului

Au fost ani, deși recuperatorii, când piața autohtonă de brazi nu era nici atât de mercantil reactivă la potențiala cerere, nici nu oferea brazii simetrici. Dintotdeauna, după 1990, era necesar ca brazii să  fie la îndemână, spre vânzare, în cartier, în zona Piața Norilor. Ceea ce nu se întâmpla întotdeauna. Locul de procurare a fost o problemă, până la un moment dat. După multe eșecuri, această sarcină, în anii '90 a revenit soției mele. Drept să spună era un aprozar pe lângă noi, în fața căruia se vindeau niște pomi de Crăciun, cam aschilambici. Dacă mă gândesc bine, îmi revin în memorie înlocuitorii de brazii, molizii. Apropo, cum este corect, molid sau molift ? Deja anumite povești se pierd în negura istoriei. 

Forma

Bradul ideal trebuie să aibă o înălțime potrivită, față de aceea a spațiului gospodăriei în care este inclus. Să aibă o coroană, amplitudine, de tip conic, echilibrată cu ramuri de sus în jos și de jur împrejur. Să nu dea impresia de chel, de golaș la vârf, adică prea bondoc și prea bogat în partea de jos. În fapt, bradul este o căutare și regăsire a perfecțiunii tehnice, a simetriei pe care o căutăm mereu în lucrurile care ne înconjoară. Ca atare, pe lângă dificultatea transportării de la locul procurării, mai era și aceea a potrivelii cu idealul de perfecțiune Leonardo da Vinci transpus asupra brazilor de Crăciun. Ce aș putea să spun, că după câteva încercări, mica noastră familie, în care copii încă nu avea un cuvânt de spus, a hotărât că eu nu mă achit corespunzător de asta. Prin urmare, a revenit această sarcină soției mele, Anișoara. Ca mai sus.

Spațiul

Bradul era o veșnică problemă pentru sufrageria noastra de circa 15 metri pătrați. Mobilată cu două fotolii, o canapea, ambele reșapate, o bibliotecă, ultima bibliotecă de succes a perioadei comuniste, pe numele ei Cehlăul/Piatra Neamț ? Modelul acesta de bibliotecă, bănuiesc a fi fost ultimul mare succes al industriei de mobilă socialiste. Fără legătură unii cu alții, după ce am cumpărat-o cu un ultim efort deprimant-CAR-ist, am constatat după 1990, că era prezentă și în apartamentul lui Mișu și al Andei, din Rahova, și la Constanța, la Adina, dar și la Alexandru. Sincronicități și încă o dovadă că trăim într-o lume finită, învârtindu-ne în cercuri limitate. Așadar mereu bradul era incomod de plasat. Cu inconfortabilele mișcări de așezare a lui, în spațiul domestic. 

Debarasarea

Eeei, dar cum scapi de pomul de Crăciun ? Cele mai problematice au fost acele de brad. Ace-ace-ace, mii de ace, prin mochetă, în sacul plin al asipratorului, pe traseul de evacuarea a lui din apartament, în lift, pe paliere. Peste tot urme ale asasinării brazilor. Un scurt inventar al metodelor urbane practicate în ultimii 20 de ani, privind marea debarasare braz-iliană. Un subterfugiu, este aruncarea lui, pe întuneric, de la balcon, în spațiul verde din fața locului. Sau aruncarea de la balcon, în spatele blocului, tot în spațiul verde. Una la mână, și se pare că a devenit o tradiție. Alt subterfugiu, la blocurile cu tobogan de evacuare a deșeurilor menajere, abandonarea lui în cameră ghenei de gunoi, așadar. Spre a fi prelucrat, micșorat de femeia de servici. Las' s-o facă alții, să se mânjească ei de ace de brad și de miros de rășină, vinovate. Sau abandonarea direct la ușa din spate a blocului, acolo unde toate lucrurile vechi sunt abandonate pentru cinci minute, pentru că apoi dispar. Acolo unde este și locul evacuării deșeurilor menajere și toată gestiunea domestică a asociației de proprietari. Curte din spate. Cam puține soluți pentru o cultură urbană. De cvartal. 

Determinări

Așadar, toate astea la un loc, ne-au pus capac. Ce procurare, ce alegere, ce debarasare ? Toate ne-au făcut pe noi ca, în anii 1998-1999, când făceam cumpărături de la METRO Otopeni, pe vremea aceea singurul supermarket, este drept en-gros, al Bucureștiului, să cumpărăm un brad de plastic. Cred că era al doilea sau al treilea an în care dădeam peste ei. Părea destul de scump dacă comparai achiziția one-time a acestuia cu a unui brad, mai ieftin poate la jumătate de preț. Dar, odată luat, scăpai de toate. Procurarea !? L-ai cumpărat o odată, s-a terminat ! Pentru mulți ani, nu mai ai bătaie de cap. Este simetric !? Desigur, nici un brad nu îl poate bate, pentru că este produs industrial. Firele de sârmă sunt corect alese, de lungime potritvită, este conic perfect. Nu trebuie ajustat, găsești suportul potrivit. Dacă ai spațiul de depozitare, totul este rezolvat. Comoditatea perfectă dată de consumerism. Precum și o justificarea post-modernă: protejăm părduricea de brazi, nu mai încurajăm tăierile ilegale, sacrificările. 

Punct. Dar dezavantajele ?! Și de ce am revenit la bradul de Crăciun ?!

Le-am lăsat deoparte. Mirosul de brad, lipsă, nu poate fi compensat. Și neglijarea copiilor, care nu înteles cum și de ce a fost înlocuit bradul natural, de pădure, cu unul de plastic, din magazin. 

De ce a revenit la bradul de Crăciun natural ? Pentru că ani la rând am militat, de câte ori a revenit acest subiect în discuție, pentru bradul de plastic, mai corect pomul de plastic. Aproape toate persoanele cu un punct de vedere demn de luat în considerarem ne-au ironizat, nici nu vroiau să audă. De neconceput să nu ai brad de Crăciun în casă. Am luptat, cât am luptat, dar nu am mai putut. Până anul trecut, când au  intervenit doi factori: X și Y. Factorul X a fost faptul că, întâmplător, în preajma Ajunului, am dat peste un concurs, în internet, cu brazi de Crăciun în ghiveci, de la Coca-Cola. Probabil prea târziu organizat, m-am trezit sunat să îmi ridic bradul din piața Constituției, cu 1-2 zile înainte. După o fugară consultare cu familia restrânsă, am decis să ridic ghiveci-ul. Dar cel mai dramatic argument a fost dat de o discuție chiar din acele zile.

Argumentul important

Cristiana a spus ceva din care rezulta că ei, copii, au fost dezamăgiți că a apărut bradul de plastic în familia noastră. Așadar, de-abia după câțiva ani și la câțiva ani de la decizia părinților, copii le arată obrazul, păi, cum i-am lăsat noi fără mirosul de brad natural în casă. Asta, mai ales, ne-a pus să ne reconsiderăm politica familială privind pomul de Crăciun.

În semi-final, despre coincidențe și nu prea

Și eu și fratele meu, ne-am cumpărat brazi. Noi, cu o săptămână înainte de Ajun, el cu o zi. Eu l-am scos pe palier, l-am cioplit și l-am ajustat la trunchi, în partea de jos, ca lungimr și ca să se potrivească în suport. El, a purces la aceeași operațiune la o zi după. Cu mai puțin succes în primă instanță. S-a tăiat la mână cu fierăstrăul, aproape de tendon și a ajuns la urgență. Niște copci, patru, ceva suferință, dar a scăpat cu bine. 

Din 2010 încoace, iubirea cu termen de expirare

Am revenit la pomul de Crăciun, natural verde, cu ace, cu probleme de amplasare. Într-un climat ușor modificat. Copii și-au dorit întotdeauna brad, și noi nu am știut. Toți cei care ne înconjoară, familii cu copii mai ales, doresc și folosesc brazi pentru împodobirea casei. Dilema se pare că în fine a fost un pic strânsă cu ușa și s-a dovedit că este doar o tactică de marketing. În fapt, pomii de plastic poluează mai mult prin producerea lor. Decât creșterea lor într-o pepinieră. Cu autorizare, cu sigilii în hologramă. Ca să ai conștiința curată, cumpără brazi de Crăciun de la cei care îi oferă cu sigilii de proveniență.

Toată povestea asta are o morală, o brad frumos ?!

Tristă totuși, pentru că abandonul brazilor este un fapt. Cei de plastic își au locul lor, ani la rândul, în gospodărie. Trist este că, brazii-brazi, odată parcursă perioada sărbătorilor, după ce au fost prețuiti-valorizați-iubiți-cântați, sunt ba abandonați în stradă, că au fost prea mulți pe piață, ba sunt aruncați la lada de gunoi. O brad frumos ?!