luni, 13 ianuarie 2014

Lapte, Lactalis, dispar fabricile mari de lapte

(c) Ziarul Financiar 10 ianuarie 2014
Capitalism şi mondializare, nu? Se apropie zilele când nu vor mai exista fabrici de lactate aici în România? Un lanţ de producţie a fost rupt, cui vor mai vinde lapte văcarii ce dădeau producţie celor de la Lactalis? O ştire recentă, din Ziarul Financiar de vineri 10 ianuarie 2014, anunţă închiderea unor capacităţi de producţie şi relocarea lor probabilă, undeva. Cândva. O ştire pentru cei care se bucură când scriu sau vorbesc de multinaţionale, de lanţuri de retail. Dar uită să fie prezenţi în spaţiul public şi atunci când multinaţionalele ne părăsesc brusc. Nu era mai bine ca politica publică să încurajeze nişte lanţuri mai scurte de aprovizionare, să avem integrare locală? Este bine când avem integrare. Dacă multinaţionala stă pe aici, câteva decenii. Dacă stă doar un ciclu şi fuge, să nu ne îndrăgostim de ea. Şi să fim circumspecţi.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Cafea ca pe vremuri, o poveste scurta de simbata


O poveste Slow Food, pentru că este o abordare inepuizabilă. De când nu aţi mai râşnit cafea? Corect, ce înseamnă a râşni? Astăzi avem la dispoziţie cafenele, cafea la cutiuţe, cafea la automate, cafea solubilă. Dar nu CAFEA. Pentru mine, singura cafea de vis pe care o poţi bea este simpla şi inconfundabila cafea turcească pe care am căutat-o şi am regăsit-o de atâtea ori la Istanbul. Aş putea scrie mult despre lipsa cafelei în ultimii ani ai comunismului. Despre legendarul nechezol, substitutul de cafea pre-capitalist. Sau despre plăcerea fierberii zaţului de două ori, la noi, la biroul OPM-PM de la întreprinderea IPAC, înainte de 1989, mica noastră victorie asupra crizei. Ori despre procuratul prin relaţii al cafelei solubile, de la casele de comenzi, pentru consum sau pentru mica mită, marca Nescafe. Devenită prin substantivare "nes". Iar după 1989, în ultimii ani, revenirea la sofisticarea pre-comunistă. Perioadă în care au apărut domnii Florescu, micile cafenegeli şi cartea "Amintirile unei cafegiu". O carte de amintiri din care am aflat că >>>.

vineri, 10 ianuarie 2014

Nou de la Comisie: agricultura, publicarea noilor regulamente

Nu chiar atât de nou, pentru că au fost publicate la sfârşit de an 2013. De ce sunt importante? Pentru că este startul unui început în ce priveşte finanţările din Politica Agricolă Comună. Aşa cum am găsit amănunte anecdoctice sau nu, despre roşcove, voi mai reveni la voi cu altele. Despre roşcov şi roşcove, aici: LINK....Despre restul, mai departe >>>>

Sfatul #17 pentru biodiversitate, alegeți în 2014 cazare eco

Sfatul ar fi să vă petreceți concediul într-un hotel eco?! Da, se poate și avem soluții în România prin membrii Asociației pentru Eco-turism în România, cunoscută și ca AER. Biodiversitatea este un concept complex. Nimeni nu i-a găsit dimensiunea, forma sau determinat întinderea. Opusul biodiversității, dus la extrem, este să ne construim singuri o Arcă a lui Noe, adică să distrugem tot ce este viu pe pământ, animal și vegetal, până la reducerea la minima unicitate. Opusul acestei acțiuni ar fi să facem tot ce este posibil să nu afectăm biodiversitatea în mod voluntar…...

joi, 9 ianuarie 2014

Poti ignora agricultura familiala, dar nu o poti distruge


Ce au de-a face Slow Food, FAO şi DG AGRI-Comisia Europeană, cu agricultura familială? Cum spune Carlo Petrini, "Colaborarea dintre FAO și Slow Food provine din scopul nostru comun în promovarea bogăția tradițiilor gastronomice locale, în apărarea biodiversității alimente și în sprijinul micilor fermieri și producători." 

Gâtul înţepeneşte! Nu încercaţi cu iaurt!

Un caz aproape unic, cu un cap ţeapăn, de Gorgona, "înfipt" pe un corp hrănit cu iaurt. Este vorba tot de produse alimentare, în acest articol, despre iaurt. Dar şi despre online. Când costurile trebuie reduse iar ambasadorii de brand nu participă la şedinţe de fotografie, o măiestrie din Photoshop pare că poate rezolva un banner de reclamă. Ca în imaginea ataşată, dintr-o campanie online în derulare. Mai încercaţi, mai încercaţi! Sau este doar o iluzie optică? Ce spuneţi?

miercuri, 8 ianuarie 2014

Istorie cu AGROSTAR

Anul 2008, Piata Agrostar-MADR, Bdul Unirii
De data asta vă scriu despre sensurile unui eșec, back in history. Am descoperit în adâncurile arhivei mele, o prezentare (în ultima parte a articolului) realizată de noi, pentru o întâlnire cu Federația AGROSTAR, a Asociației Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman. Ideea noastră era să cooperăm pentru a crea piețe alternative la The ARK, la Bursa Mărfurilor. Piețe tematice, de producători, care să fie de exemplu organizate pe sezoane, să conțină oferte numai ale producătorilor, să demonstreze susținerea pentru produse locale. Una dintre urmări? Federația AGROSTAR a încheiat în anul 2008 un parteneriat triumfal cu Primăria Municipiului București, pentru a deschide mai multe piețe, altele decât cele existente, unde urmau a se vinde legume și fructe la "preț de producător. Nimeni nu a crezut în asta. Rezultatul (nu este numai contribuția lor, dar și a noastră, și a altora, parțial)?….

Serviciile culinare de calitate, o provocare dificilă?

(c) Taverna la Kostas, pagina Facebook
  • Dacă aţi deschide un restaurant, un bufet-locantă cu de-ale mâncării, credeţi că ar trebui să lansaţi afacerea cu un anumit standard culinar pe care să îl şi menţineţi apoi ulterior? 
  • Cât timp aţi reuşi să faceţi asta ca să vă creaţi o clientelă şi să mergeţi mai departe cu acelaşi nivel de servicii? Iată un studiu de caz privind Kostas. 

marți, 7 ianuarie 2014

De-ale CAP - Roşcova, vesela...!!!


Primiţi cu roşcova??? Aaaa, mă rog, am greşit. Este vorba de roşcove şi mai exact de arborele roşcov. Deci, vă  faceţi fermieri de roşcove? UE a adoptat şi publicat noile Regulamente privind Politica Agricolă Comună. Inclusiv cel privind măsurile de piaţă. România ar putea plăti circa 120 euro pe hectar de plantaţie de roşcovi, până la maxim 1645 de ha. Este adevărat că ajutorul ar acoperi şi migdale, şi alune, şi nuci, şi fistic. Aici REGULAMENTUL (UE) NR. 1308/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole.

Dar ce este roşcovul? Conform Wikipedia: Acest arbore creşte, în medie, până la 10 metri înălțime dar uneori poate atinge chiar şi 15 metri. Coroana este semisferică susţinută de un trunchi solid acoperit de o scoarţă aspră de culoare brun-cenuşie care dezvoltă ramuri robuste. Frunzele penate de un verde închis au dimensiuni cuprinse între 10 și 20 de centimetri şi……..

luni, 6 ianuarie 2014

Ecoturism = pește și gastronomie?


Credeţi că în România, ecoturismul, destinațiile ecoturistice, trebuie să includă şi gastronomia? Noi credem de mai mulţi ani, aşa cum şi legea spune asta, că reţetele de mâncare sunt parte a patrimoniului imaterial, sunt parte a gastronomiei. Are un potenţial de valoare ce poate fi adăugată la ecoturism. Credem deci că destinația ecoturistică trebuie să includă și păstrarea gastronomie, a patrimoniului imaterial. În cadrul conferințelor "Recomandat de Ivan Patzaichin: Argumente pentru ecoturism în România", am prezentat un punct de vedere despre legătura dintre ecoturism și gastronomie. Și de ce ambele sunt importante pentru o dezvoltare durabilă. Proiectul Conferințelor despre ecoturism este un rezultat al cooperării dintre Asociația de Ecoturism din România și Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23. Să continuăm >>>

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Tricolor = patriotism, activism latent?


Azi vă propun ca temă drapelul tricolor al României. Îmi susţin demonstraţia cu imagini, ca deobicei, în partea a doua, după introducere. Un subiect mai degrabă, aşa cum l-am identificat eu, pentru antropologi, pentru sociologi. Plec de la premisa că, poate, sunteţi chiar dvs. dintre cei ce au simţit nevoia, în ultimul an, să arboreze steagul naţional, drapelul României (de ex. la maşină, la balcon, la mână, etc). De aceea nu o să împart sfera acestei discuţii în "noi" şi "ceilalţi". Este sâmbătâ 5 ianuarie 2014 şi privind de la fereastra apartamentului, am văzut din nou…..

vineri, 3 ianuarie 2014

Sfatul #16 pentru biodiversitate, teambuilding in favoarea biodiversității!

Este vineri. Să mergem cu gândul dar şi cu acţiunea în favoarea biodiversităţii, mai departe. Să vorbim despre soluţii. Despre teambuilding. Poate că unii dintre dvs. și-ar dori un teambuilding pe lângă grătare. Pentru salvarea lor, pentru că, probabil ca urmare a legii picnicului, de la an la an sunt tot mai amenințate cu dispariția? Știți că, în seria asta de subiecte, vorbim despre biodiversitate. Și am extras, ca de fiecare dată, din cărțulia Comisiei Europene, încă un sfat relevant. Dacă am vrea să intervenim într-un fel în favoarea biodiversității, ce am putea face, noi, prin noi înșine? Să reunim echipa de la birou în jurul temei biodiversității. 


"Aveţi nevoie de consolidarea coeziunii în centrul echipei voastre sau doriţi să vă destindeţi între colegi? Şi dacă aţi propune activităţi în grup în favoarea biodiversităţii? Puteţi să le organizaţi la locul dvs. de muncă: inventarierea animalelor şi a plantelor din împrejurimile imediate, plantarea gardurilor vii şi a speciilor melifere în parcarea exterioară, acoperirea cu vegetaţie a faţadei, crearea unei grădini cu flori sau cu zarzavaturi pe acoperiş, construirea cuiburilor şi a adăposturilor pentru a le aşeza pe clădirea întreprinderii dvs…De asemenea, puteţi lua parte la şantiere în natură, la plimbări pentru a descoperi specii sau biotopuri specifice, la operaţii de salvare a broaştelor, la vizitele la ferme bio…"


joi, 2 ianuarie 2014

Piete volante: Studiu de caz pentru ANPC, ANSVSA, MADR

În imaginile următoare veți vedea un simulacru de piață, o piață ad-hoc, cu nimic deosebită de oricare alta, mii, care se organizează anual în România. De ce spun asta? Astăzi, pentru dvs. și pentru cei interesați, un studiu de caz (mașina printre legume, este un "capac"). Pe baza experienței din organizarea Târgului Țăranului, cu Asociația Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman,  și din alte activități ale mișcării Slow Food în România. Vă ofer imagini surprinse la piața organizată în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în luna decembrie 2013. Ce ne cere ANSVSA să aibă ca dotare o piață volantă, prin direcțiile teritoriale? Enumăr din memorie, pentru că dânșii au un îndrumar. Vestiare pentru ca vânzătorii să se poată schimba de hainele de stradă. Apă curentă pentru spălarea legumelor. Toalete pentru consumatori. Afișe care să arate statutul comerciantului. Afișe care să permită informarea ANPC dacă consumatorii nu sunt mulțumiți. Un tomberon special pentru produse alimentare contaminate, marcat corespunzător. Coșuri de gunoi. Și mai ales, în cazul multora dintre produsele expuse, etichetare cu privire….continuare >>>

miercuri, 1 ianuarie 2014

Pentru 2014, ce vă urez?!

Un an 2014 cu recolte bogate! Şi vă dedic o conferinţă TED Talks about Food. Tristram Stuart despre scandalul risipei de hrană. Cu subtitrare în limba română. PS. Mulţumesc celor peste 3.600 de cititori unici care au vizitat acest blog în anul 2013. Fiecare a depus peste 2 minute de atenţie, în medie, în subiectele abordate.








luni, 30 decembrie 2013

Viitorul produselor tradiționale

imagine MADR
În imaginea din stânga vedeți pe dl. Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale precum și pe reprezentanții consultantului austriac, ce vor oferi MADR un PNDR românesc. Sau îl vedeți doar pe fostul Comisar european pentru agricultură, dl. Franz Fischler. Este doar un amanunt. Despre ce este însă vorba in articolul acesta? Despre o viziune de viitor cu privire la produsele tradiționale. Care ar însemna ca pe lângă strădania de a reglementa domeniul atestării acestor produse (cu grave probleme de patrimoniu imaterial, fără conectare cu politica europeană în domeniu) să fie întreprinse demersuri și privind schema de calitate privind produsele alimentare, în viitorul PNDR 2014-2020. În continuare >>>
un punct de vedere transmis MADR, prin mine, din partea mișcării Slow Food în România și a Asociației Grupul de Inițiativă Radu Anton Roman, privind sprijinul pentru STG, DOP, IGP. Acestea sunt mărci de calitate ce pot fi obținute de mica industrie alimentară românească, dacă am vrea să ne uităm și la ea, nu numai la complexul agro-industrial.



vineri, 27 decembrie 2013

Atentie la papură! Mahmudia vine din urmă

Eu scriu despre subiecte în care am fost implicat, realități cu care am avut contact. Acum despre papură, rush, cattail. Nu știu dacă va emoționează papura, ca fibră naturală. Poate că această plantă, frunzele ei uscate, nu spun nimic. Dacă însă ne gândim că poate fi utilizată în obiecte decorative, că poate fi folosită în obiecte utilitare, asta ne poate da o altă perspectivă. Și poate fi folosită papura, susținută de un meșteșug potrivit, la asigurarea unor venituri pentru oameni din Delta Dunării. Precum Mariana Pohilcă. Găsiți detalii despre ea în pagina Facebook ce i-am creat-o, în filmele produse >>>>

Sfatul #15 pentru biodiversitate: Ecoturismul și cum să limităm poluarea....

(c) Comisia Europeana
"Limitați şi echilibrați emisiile de CO2 în timpul călătoriilor?" Pare un sfat pretențios, nu? Pentru o Românie ce este mai mereu în mașină, pe drumuri, pentru o țară în care printre primele subiecte de agendă publică se află șoselele, autostrăzile, pare puțin deplasat, nu? Cu toate acestea, în materie de biodiversitate, important este ce facem noi pentru natură, pentru păstrarea ei. Pare simplu să ne gândim, lasă să facă alții! Putem face ceva? Da, putem! Nu, nu o să folosim avionul de lemn tras de cal. Dar, atunci când este posibil, haideți să folosim cât mai puțin deplasarea cu mijloace auto, care poluează. Cum anume? Ecoturismul este o soluție și se discută în >>>

Veneția și intervențiile spontane: Zarzavaturi pe roți

În căutările mele în internet dau peste diverse argumente (dacă vrei, poți) în favoarea ideii că piețele volante, ca formă de suport pentru agricultura locală, sunt necesare și posibile. Desigur, eu prefer o piață volantă cu legume și fructe proaspete, locale și de sezon. Pentru că este în spiritul mișcării Slow Food. Niște americani (The American Institute of Architects) au venit cu o idee, la cererea și în slujba comunității. Mai jos este dezvăluirea ei, către dvs. O idee prezentată la o bienală de arhitectură la Veneția acum 2 ani. V-ați fi gândit? Amănuntele sunt interesante. Puține dar semnificative. Citiți în articol.

joi, 26 decembrie 2013

Ce v-ati pus in dovleac anul acesta?

Nu, nu este o trăznaie. Ci este o variație a celebrului preparat, sarmaua românească. Pentru un adevărat spirit Slow Food: "Bun, curat pregătit și corect prețuit!" PS. Mulțumiri soției mele!


marți, 24 decembrie 2013

Chef David Contant, preziceri gastronomice pentru 2014


Ce prezice Chef David Contant pentru anul viitor? Ce s-ar putea spune despre David Contant?!... Este un chef, bucătar șef, de origine franceză.  Trăiește de puțini ani în România (vreo 11). Este un militant fervent pentru folosirea ingredientelor locale în gastronomia românească. Are o fermă țărănească  la Conțești. A lucrat în mai mult proiecte precum restaurantul Heritage din București, 100@RO, pentru ATRA Doftana, iar acum la Iconic Food&Wine, un proiect culinar cu Camelia Șucu. L-am invitat pe Contant, la Noaptea predicțiilor 2014, un proiect al DC Communication. [continuă >>>]

luni, 23 decembrie 2013

Sfatul #14 pentru biodiversitate: Slow Food și biodiversitatea în farfuria dvs.!

Sper că vă aflați pe acest blog pentru că sunteți interesați de gastronomie. De produsele locale și lanțul alimentar, agricol, cultural din care fac parte? Iată că am găsit și un argument în favoarea mișcării Slow Food, în cărțulia practică a Comisiei Europene un sfat relevant pentru mișcarea Slow Food. Savurați biodiversitatea în farfuria dvs.! Asta înseamnă că atunci când aveți ocazia să vizitați un alt loc în calitate de turist, de călător, încercați să creați cerere pentru biodiversitatea locală, solicitând feluri de mâncare preparate din resurse locale. Sau, în cuvintele celor ce au produs broșura: 

"Creată ca reacţie la dezvoltarea reţelelor de fast-food şi a alimentelor nesănătoase, asociaţia Slow Food a făcut dovada că dezvoltarea gustului şi a curiozităţii consumatorilor în materie de alimentaţie are ca o consecinţă remarcabilă dirijarea acestora către protejarea biodiversităţii. Cum? Este foarte uşor. Aţi mâncat deja o supă de păstârnac, chipsuri de napi sau ouă de melc? Dacă le mâncaţi, veţi contribui la salvarea speciilor uitate (precum aceşti tuberculi) şi a speciilor ameninţate (precum sturionul). Pentru a afla mai multe detalii despre această asociaţie ecogastronomică, acţiunile sale şi fundaţia Slow Food pentru biodiversitate, consultaţi: http://www.slowfood.com"

Ultimele 457: Găina cu gât golaș de Transilvania!

Câte exemplare de găini cu gât golaș de Transilvania mai există în România? Doar 457. Poate ați auzit de această rasă locală de găină. V-a atras atenția mai ales indicația geografică, care este, să recunoaștem, memorabilă. Această găină este un exemplu pentru a ne susține teoria privind reducerea biodiversității, în România, în ce privește speciile domestice, de animale, de păsări. De ce este importantă găina cu gât golaș de Transilvania? >>>> 

(c) http://www.animalesipasari.com

Din partea noastră de sfârșit de an

Adica din partea Asociației Ivan Patzaichin-Mila si a Slow Food în România. Continuăm. 

(c) Asociatia Ivan Patzaichin-Mila 23

vineri, 20 decembrie 2013

Iar ne-au luat-o belgienii înainte...

Cu ce? Cu „Liers vlaaike”. Ce este asta? Întâi contextul. Belgia a înregistrat un nou produs alimentar de calitate, de tipul IGP la Comisia Europeană. Înregistrarea este sfârșitul procesului de conformare cu Regulamentul de referință al Uniunii Europene. Un IGP este un produs cu Indicație Geografică Protejată. Adică produs alimentar de calitate, premium, realizat doar acolo unde scrie pe el că este făcut. Asta permite ca
producerea sa, în serie mică, deci nu industrială, să aducă bani celor ce au investit în schema de calitate pe care o permite UE. Este un proces controlat, acesta, legat de schema de calitate. Și are potențialul de a asigura consumatorii, că UE pe de o parte investește bani în producția agricolă, pe de altă parte că >>>

joi, 19 decembrie 2013

Opriți risipa de alimente, voi supermarketuri, voi restaurante, voi consumatori

Analizele arată că în UE se risipesc anual circa 90 de milioane tone de alimente. Cum? (vedeți un film aici sau în partea a doua) Răspunsuri posibile: Ofertele 3 cu 1 la supermarket, modul de oferi alimentele gata preparate, aplimentele expirate la finalul perioadei de garanție, resturile din alimentația publică. Nu-i așa că și dvs. credeți că noi românii, vom hrăni lumea? Din când în când, răsare din nou la suprafață un mit în spațiul public românesc, un fel de profeție aproape autoîmplinită (din acestea multe se plimbă nestingherite în jurul nostru, fără să le combată nimeni). Profeția că România va deveni furnizorul de mâncare al lumii sau că ar putea deveni așa ceva, ar fi ceea ce ar justifica. 

23.000 de americani mor în fiecare an de infecții rezistente la antibiotice

(c) Food and Drug Administration

Din New York Times aflăm că 23.000 de americani mor în fiecare an de infecții rezistente la antibiotice. Am dat peste un subiect interesant, pe care ni l-a pus recent la dispoziție, Food and Drug Administration (SUA). FDA introduce restricții privind antibioticele la animale. Dacă o fac americanii, ăi mai duri la chestiile legate de mâncare și medicamente, să discutăm și noi subiectul. Așa că pun, ca deobicei, o întrebare. Dilemele noastre despre hrană pleacă de la întrebări, nu? În ce privește tratamentul cu antibiotice al animalelor, credeți că părți/operatori din industria alimentară din România (includem zootehnia ca parte din lanț) dar și din alte părți ale Europei, de unde provin alimentele, respectă regulile? >>>>

miercuri, 18 decembrie 2013

Porci crescuți omenește? Whole Foods Inc., dar nu in Romania

De ce nu și în România, adică de ce noi nu suntem capabili să naștem o revenire la piață locală, de producători locali (așa cum am încercat cu Târgul Țăranului)?! Ați auzit de minunăția asta despre care vă dau doar câteva idei în continuare? Nu este povestea Whole Foods Inc. răspunsul corect la problema accesului în piață al produselor locale? Cum vi se pare? O rețea de piețe și magazine care funcționează de peste 2 ani în formula prezentată în articol. Oferă doar produse locale, legume și fructe, inclusiv produse alimentare din rase și specii locale de animale. Porci crescuți astfel ca să nu se streseze? Dar, ce sunt oameni, ar spune românii?! Sunt animale deci să le tratăm ca animalele. Rețeaua asta despre care scriem, adună produse de la 60 de vânzători, furnizori, să le spunem așa. Au pornit de la 300 de magazine (un cost de intrare în piață ridicat totuși) și vor să ajungă la peste 1000. Rezultatul, iată ce spun consumatorii....


duminică, 15 decembrie 2013

O țeapă de marketing, consumul de lapte?

Așa-zisa nevoie zilnică de a consuma lapte, pentru aport de calciu dar și vitamine și alte elemente, se pare că este o reușită a marketingului industriei de lapte. Citiți. Gastronomul Mark Bittman ne spune cum a ajuns la această concluzie. Așa că vă provoc. Credeți că putem trăi fără lapte? Aveți probleme cu lactoza, dar cu intoleranța la lactoză? Simțiti un deranj al stomacului când consumați lapte? >>>>

vineri, 13 decembrie 2013

Schizo despre ferma de familie


De ce anul viitor este anul fermelor de familie? Este risipa de alimente o problemă în lume azi? Acestea sunt 2 teme ale conferinței regionale FAO de la București. Știm ce susține FAO, dar este România consonantă? Ce fel de exploatație susține MADR prin politica sa în limitele PAC? Consideră România că există risipă de alimente? >>>>

Lupta dintre mărci private, mărci globale, mărci locale

Business Magazin
Marca privată omoară marca locală, ce părere aveți (vorbim de hrană.....)? Prin marcă locală înțeleg marcă autohtonă. Vă mulțumesc că ați revenit. În jurul nostru se găsesc mai mereu prilejuri de reflecție cu privire la hrană. Într-un articol mai recent pe care îl găsiți AICI am readus în atenție supărarea METRO că sunt pe pierdere pe un anumit segment din cauza >>>>

joi, 12 decembrie 2013

O cincime apă în puii de la supermarket ? Un scandal britanic

Ce credeți, puii pe care îi cumpărați din industria alimentară românească au mai multă apă în ei decât ăia de la țară? Ce se acuză în The Guardian, dar este negat șoptit de industria alimentară locală din UK, este faptul că procesatorii bagă în pui mai multă apă decât au de la natură, că nu specifică pe etichetă că puii sunt rehidratați artificial, că fac asta ca să scadă costurile. Doar ca >>>>>

miercuri, 11 decembrie 2013

Despre brânzeturile din Turcia, fără cuvinte

Da, pot spune după ce am participat la Slow Fish Istanbul, că am descoperit o lume de nedescris, în ce privește brânzeturile turcești. Pentru că nu se găsesc în magazine, sunt niște delicatese țărănești, sunt rare, le găsești greu. Mai jos vă bucur, sper, cu un slideshow de imagini de la întâlnirea incredibilă cu cele câteva feluri de brânzeturi. Vinurile au fost miraculoase.




Nu dați cu bâta în mine: retailului îi merge bine!

Dl. Dusan Wilms are partea sa de dreptate, vedeți în ultima parte a articolului. Ce credeți deci, ce efecte are existența și expansiunea complexului agro-industrial și comercial asupra României? Unii ar spune că dau țării locuri de muncă. Alții că generează și plătesc impozit pe profit, taxe pe salarii, etc. Sunt destui însă care ar spune că indirect supun presiunii micii fermieri, fermele de familie. >>>>>

luni, 9 decembrie 2013

Conferință: Pâinea țărănească pe vatră, o dezbatere Slow Food


[Notă - Mulţumiri lui Adrian Darabană/Clubul Ţăranului, precum şi lui Adrian Popescu şi echipei Radio Guerilla. Mulţumiri Cameliei Zamfir şi Slow Brusturoasa Palanca].Conferinţă cu intrarea liberă dar ieşirea pe gânduri. Ştiţi ce este pâinea pe vatră ţărănească şi care este importanța ei în alimentaţia românilor? Care este diferenţa dintre o pâine industrială şi o pâine pe vatră? Este pâinea pe vatră amenințată cu dispariția? Toate aceste întrebări şi altele, vor fi puse în discuție la Clubul Ţăranului, în 10 decembrie 2013, la ora 19.00 la Clubul Ţăranului. O conferinţă cu întâmplări, o vizionare de film, discuții, degustare de pâine, şi chiar măcinat cu moara. Un eveniment cu ocazia Terra Madre Day, o zi Slow Food dedicată alimentelor pe cale de dispariție. INTRAREA LIBERĂ.

Slow Food Brusturoasa Palanca (c) Camelia Zamfir

Ionela Palistan, Slow Food Brusturoasa Palanca (c) Camelia Zamfir

Ionela Palistan, Slow Food Brusturoasa Palanca (c) Camelia Zamfir

Ionela Palistan, Slow Food Brusturoasa Palanca (c) Camelia Zamfir

joi, 5 decembrie 2013

Conferinta Terra Madre Day: Salvati painea pe vatra!

Veniți ca să aflați? Vă invităm eu și oaspeții noștri, cei de mai jos, marți 10 decembrie 2013, ora 19.00, la Clubul Țăranului, MȚR, Str.Monetăriei 3, sector 1, București. O dezbatere Slow Food în România și Slow Food București Valahia Gusturilor. În fiecare an, în 10 decembrie, Terra Madre Day celebrează alimentele locale. Mai putem salva pâinea adevărată, pâinea pe vatră? Aflăm asta de la Peter Reinhart din conferința TED "Arta facerii pâinii". Și apoi de la Ștefan Gheorghiu, brutar artizan român (Tartelier.ro), Tudor Dumitrică, tehnolog brutar și ing. pentru calitate Mihaela Andrei (Solaris Plant).

Despre Terra Madre Day aici: http://www.slowfood.com/terramadreday/
Despre Ark of Taste și produsele alimentare spre salvare aici: http://www.slowfoodfoundation.com/ark
Despre mișcarea Slow Food aici: http://www.slowfood.com
Despre Solaris Plant aici: http://www.solarisplant.ro
Despre Radio Guerilla aici: http://www.radioguerrilla.ro/
Despre DC Communication aici: http://www.dccom.ro
Despre Tartelier aici: http://www.tartelier.ro
















miercuri, 4 decembrie 2013

Reinheitsgebot, 500 de ani de bere pură germană


De ce antreprenorii români NU își propun să realizeze produse alimentare de calitate, am fost întrebat recent la o emisiune radio, poate răspundeți dvs. Dar. Ce are de-a face gastronomia franceză, dieta mediteraneană cu berea germană? Punctul de plecare este o știre recentă, din 2 decembrie 2013, despre UNESCO și puritatea berii germane (standard de producție prevăzut într-un decret adoptat în 1516 și preluat la nivel național german în 1906), găsiți amănunte AICI (BBC) și AICI. >>>>>>>